VIDEO Maddie, cățelușa care le înseninează ziua gunoierilor din Belfast

maddie Foto: Instagram

Clipurile cu Maddie, un golden retriever în vârstă de un an din Belfast, care este mângâiată de muncitori atunci când aceștia sosesc în fiecare săptămână pentru a ridica pubelele de gunoi, au devenit virale pe rețelele de socializare.

Unul dintre clipuri a avut peste 10 milioane de vizualizări pe Instagram, iar comentariile au curs din Brazilia până în Coreea de Sud, scrie BBC.

Unora dintre câini nu le plac oamenii în uniforme, dar Maddie îi adoră pe gunoieri. Iar aceștia se bucură, la rândul lor, de atenție pe care le-o acordă cățelușa.

„Pur și simplu îi place de ei”, a declarat Katelin Fiddis, stăpâna lui Maddie. „Este unul dintre acei câini care iubesc ca oamenii să le dea atenție”.

Aceasta înseamnă că în fiecare vineri, când Maddie aude primul sunet îndepărtat al unui camion de gunoi care se apropie, aleargă la ușa casei familiei din estul Belfast, nerăbdătoare să iasă. Apoi se poziționează la marginea grădinii supraînălțate din fața casei, aproape de locul unde sunt lăsate pubelele pentru a fi golite.

Datorită înălțimii grădinii, muncitorii care se ocupă de gunoiul menajer de la Belfast City Council nu trebuie să se aplece pentru a o mângâia.

Unul dintre ei, Marc Doran, a declarat că „mai avem câțiva câini prietenoși pe traseu, dar nu la fel de prietenoși ca Maddie. Ea este unică”.

Atât de mult încât, atunci când Marc a început rondul anul trecut, colegul său Nathan Wilson i-a povestit imediat despre primirea entuziastă a lui Maddie și despre faptul că petrecerea unui pic de timp cu ea a devenit parte din muncă.

„Fiecare câine este diferit. Ea este pur și simplu minunată. Aș sta aici până la ora cinci. Nu m-ar deranja. Cred că îi iubește pe toți, dar cred că pe noi ne place puțin mai mult.”

Acest lucru a fost confirmat de familia Fiddis. Părinții Ian și Ruth, fiica Katelin și fiul Josh adoră câinele de companie. Josh a fost surprins de revărsarea de dragoste din întreaga lume pe social media după ce a creat un cont de câine pe Instagram.

El a spus: „Am creat contul de Instagram în joacă, doar ca să le arăt prietenilor mei, apoi Katelin l-a preluat și videoclipurile cu oamenii de la gunoi au explodat”.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Maddie🐾 (@maddiethebad.e)

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Maddie🐾 (@maddiethebad.e)

Foto: Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *