Adorabilul animal de companie – iepurele! „Bugs Bunny” ca animal de companie?

iepure de companie Sursa foto: PxHere

Iepurașii sunt animale de companie foarte jucăușe și foarte active, care pot să formeze o strânsă legătură cu alți iepuri, dar și cu oamenii. Atât timp cât știm la ce să ne așteptăm de la un iepure, acesta poate deveni cu adevărat un membru al familiei. Iepurașii au însă nevoie de multă atenție, timp dedicat pentru joacă și răsfăț.

În medie, un iepure trăiește de la 8 la 12 ani, în funcție de rasă. Iată ce trebuie să știm când vrem să ne luăm un iepuraș pe post de animal de companie.

Ce trebuie să conțină cușca lui?

Dinții lui cresc în continuu și foarte repede. De aceea are nevoie de multe jucării masticabile. Are nevoie de cel puțin un raft pe care să poată sări, pentru a-și menține forma fizică. Când îl lăsăm liber prin cameră, trebuie să fim atenți la cabluri și mobilier.

Hrana iepurilor nu presupune doar morcovi

Cu siguranță, știm cu toții că iepurii sunt înnebuniți după morcovi. Însă, pentru o bună sănătate a acestora, hrana trebuie să fie mult mai complexă. Pe lângă morcovi, o alegere potrivită pot să fie: varza, broccoli, iarba, salata, mărul sau ananasul. Totodată, să nu uităm și de hrana creată special pentru iepurași, care conține toți nutrienții de care acesta are nevoie.

Îngrijire medicală unică

Ca orice alt animal de companie, iepurii au propriile nevoi atunci când vine vorba relația cu medicul veterinar, au nevoie de vaccinuri periodice, de control pentru paraziți, dar și de verificări dentare.

Au nevoie de spațiu, nu e indicat să îi ținem doar în cușcă

Lăsarea iepurelui într-o cușcă nu este cea mai bună decizie. Exercițiile fizice ajută la starea generală de sănătate, inclusiv la o bună digestie și o bună sănătate mentală. Dacă totuși locuința nu vă permite să-i oferiți spațiul necesar, trebuie să aveți în vedere ca mărimea pe care o are cușca să fie de minim 5 ori mai mare decât dimensiunea iepurelui. De regulă, pentru un iepure cu greutatea de până în 5 kilograme avem nevoie de o cușcă cu o bază de 4,2 m pătrați și o înălțime de minim 45 de cm (nr. Legea nr 43/2014).

Să nu uităm că urina lui miroase puternic

Urina de iepure are de obicei un miros extrem de puternic, din acest motiv așternutul trebuie curățat și schimbat în mod frecvent. Totodată, la fel ca și în cazul motanilor, prin sterilizare sau castrare, se poate reduce mirosul urinei.

Alte lucruri interesante despre iepurași

– Iepurii iubesc viața în interior.
– Iepurii nu sunt animale solitare, e mai bine să adoptați sau să luați câte doi iepurași.
– Iepurii sunt animale inteligente, așa că au nevoie de multe jucării și jocuri.
– Au nevoie de câte o vizită la un salon de specialitate. Sunt animale curate, dar cei cu firul de păr lung au nevoie de periaj de specialitate.
– Iepurii pot fi dresați.
– Iepurii pot dormi cu ochii deschiși.
– Cel mai greu iepure din lume a cântărit 22 de kg.
– Iepurii preferă să stea pe sol. În ciuda faptului că sunt drăgălași, și avem tendința să îi ridicăm în sus, iepurilor nu le place acest lucru. Dacă vrei să-ți ții iepurele în brațe, folosește întotdeauna două mâini: una sub capătul posterior și cealaltă în jurul pieptului. Ține-l aproape de piept, astfel încât să se simtă în siguranță. Are coloana extrem de fragilă.
– În întreaga lume sunt circa 45 de specii de iepuri larg răspândite.
– Cel mai în vârstă iepure a avut aproape 19 ani: Flopsy a fost inițial un iepure sălbatic, adoptat ulterior. Sub atenta îngrijire a proprietarului său, a împlinit 18 ani și 10 luni și a intrat în Cartea Recordurilor Guinness ca cel mai bătrân iepure din lume.

Surse: Four Paws, MedivetGroup, Vetsonparker.com

Sursa foto: PxHere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *