Boli ciudate transmise de peștii de acvariu. 4 afecțiuni la care nu te-ai fi gândit, cum se manifestă simptomele

sursa foto: Pixabay sursa foto: Pixabay

Peștii de acvariu sunt indicați pentru persoanele cu alergii la alte animale de companie și s-a demonstrat că ajută la reducerea stresului. Deși sunt distractivi, ar trebui să fim conștienți de faptul că peștii poartă și transmit microbi ce ne pot îmbolnăvi, scrie CDC.

Ce afecțiuni pot transmite peștii de acvariu

Știai că există boli ale peștilor de acvariu ce pot fi transmise oamenilor, unele dintre acestea având potențial letal? Printre virusurile periculoase se numără Vibrio alginolyticus, V. damsela, V. parahaemolyticus și V. vulnificus. Acestea pătrund în organism prin leziuni și pot provoca infecții gastrointestinale. Dintre toate, virusul V. damsela are capacitatea de a afecta grav organismul uman, ajungându-se uneori la amputări și chiar la deces!

O altă afecțiune semnificativă este cunoscută sub numele de „tuberculoza peștilor” sau „granulomul de piscină”, cauzată de bacteria Mycobacterium marinum. E o bacterie foarte rezistentă la tratamentele obișnuite și afectează, de obicei, extremitățile corpului, precum mâinile și picioarele. Deși nu este considerată fatală, simptomele sale sunt asemănătoare cu cele ale artritei. Contaminarea se poate produce prin zgârierea sticlei acvariului, extragerea apei cu un furtun sau contactul cu gura.

De asemenea, există și „boala peștelui nebun”, provocată de Streptococcus iniae. Aceasta se manifestă prin febră, tremurături, meningită, artrită și infecții ale sângelui și pielii. Un alt microorganism de care trebuie să ne ferim este Pfiesteria, ce poate fi întâlnit în „înfloririle algale”. Contactul cu acest microb poate duce la simptome precum roșeață oculară, dureri de cap, vedere încețoșată, amețeli, vărsături și pierderi de memorie. E important de menționat că acest microb se găsește, de regulă, doar în laboratoare. Acestea sunt doar câteva dintre riscurile asociate cu întreținerea unui acvariu cu pești.

Reguli de igienă

Înainte de a cumpăra pești de acvariu, reține că aceștia pot răspândi germeni și boli oamenilor. Copiii mai mici de 5 ani, adulții cu vârsta de 65 de ani sau mai mult și persoanele cu un sistem imunitar slăbit sunt mai predispuse să se îmbolnăvească grav din cauza virusurilor transmise de pești.

Pentru a nu risca probleme grave de sănătate, iubitorii de pești de acvariu sunt sfătuiți să respecte câteva reguli de igienă. Este esențial să eviți contactul cu peștii sau cu acvariul dacă ai răni pe mâini și să te speli pe mâini temeinic după orice activitate legată de acvariu. În plus, persoanele cu imunitatea scăzută, diabet, disfuncții hepatice sau cu alte afecțiuni (care ar putea fi agravate prin nerespectarea regulilor de igienă) trebuie să fie deosebit de atente.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

sursa foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *