Artificiile de sărbători, un adevărat coșmar pentru câini și pisici. Cum să ne ajutăm animalele de companie să scape de frica de pocnitori

sursa foto: Pexels sursa foto: Pexels

Perioada sărbătorilor de iarnă este dificilă și stresantă pentru animalele de companie, care se pot simți speriate și anxioase. Artificiile puternice și petardele le creează disconfort, determinând uneori chiar fuga lor din calea zgomotelor intense. Cum putem pregăti câinii și pisicile pentru agitația care urmează la trecerea dintre ani? Un renumit medic veterinar român dezvăluie motivele pentru care prietenii noștri necuvântători reacționează atât de intens la artificii și recomandă o serie de măsuri.

De ce reacționează animalele de companie atât de intens la artificiile de sărbători?

Animalele au un auz mult mai sensibil decât oamenii, explică dr. veterinar Ioana Crăciun pentru Pets&Cats. Zgomotele puternice declanșează răspunsul de „luptă sau fugi” la câini, iar sunetele bruște și imprevizibile îi dezorientează și sperie.

Pregătirea animalelor de companie pentru artificiile din perioada sărbătorilor, precum Crăciunul și Revelionul, este esențială pentru a reduce anxietatea și stresul pe care le pot experimenta. Zgomotele puternice și neașteptate ale artificiilor pot provoca reacții severe la câini și pisici, cum ar fi panică, tremur, agitație sau chiar comportamente de autorănire. Iată câteva metode detaliate pentru a ajuta animalele de companie să gestioneze mai bine frica de artificii, potrivit medicului veterinar Ioana Crăciun.

Ajută-ți câinele să facă față zgomotelor de Crăciun și Revelion

În primul rând, este important ca animalele de companie să poarte etichete de identificare sau să fie microcipate, cu date de contact actualizate. În caz de panică, acestea sunt esențiale pentru ca animalul să fie găsit și readus acasă.

Pentru a obișnui animalele de companie cu zgomotele create de artificii, poți reda aceste sunete la volum redus, timp în care câinele sau pisica primește recompense. Repetă exercițiul și crește treptat volumul, până când blănoșii devin confortabili cu sunetele.

De asemenea, poți achiziționa căști speciale pentru câini, care să le ofere o protecție suplimentară. Căștile se introduc treptat, cu mult înaintea evenimentului. În cazul câinilor foarte anxioși, există și opțiunea medicației anti-anxietate, dar aceasta ar trebui utilizată doar în cazuri extreme, la recomandarea medicului veterinar.

Pe tot parcursul sărbătorilor de iarnă, ține animalele de companie în casă, cu jaluzelele trase, pentru a reduce sunetele și lumina care ar putea să le sperie. În plus, nu este indicat să lași patrupedul speriat singur acasă de Crăciun și Revelion. Poți să-i distragi atenția de la sunetele de afară oferindu-i jucării cu recompense sau delicatese.

sursa foto: Pixabay
sursa foto: Pixabay

Desensibilizarea și contra-condiționarea

“Aceste tehnici comportamentale ajută animalele să devină mai obișnuite cu sunetele artificiilor. Desensibilizarea presupune expunerea treptată a animalului la sunete similare cu cele ale artificiilor, începând cu un volum redus și crescându-l treptat. Acest lucru poate fi realizat prin utilizarea înregistrărilor audio cu artificii, jucate la un volum scăzut la început, în timp ce animalul primește recompense sau se implică în activități plăcute. Acest proces ar trebui început cu câteva luni înainte de eveniment.

Contra-condiționarea implică asocierea sunetelor de artificii cu ceva pozitiv, cum ar fi recompense sau jucării preferate. Acest lucru ajută la schimbarea reacției emoționale a animalului față de sunetele stresante”, ne-a declarat dr. veterinar Ioana Crăciun.

Crearea unui mediu sigur și confortabil

Amenajarea unui loc sigur: Animalele trebuie să aibă acces la un spațiu izolat, unde să se simtă în siguranță. Aceasta poate fi o cameră mai liniștită, cu perdele groase care să atenueze zgomotul. Așază acolo păturile și jucăriile lor preferate pentru a le face să se simtă confortabil.

Sunete de fundal: Muzica relaxantă sau sunetele albe (white noise) pot ajuta la mascarea zgomotelor exterioare ale artificiilor. Este important să menții un nivel sonor constant și calm în casă. Dacă scoți câinele afară, asigură-te că este în lesă, deoarece zgomotele neprevăzute pot declanșa o reacție de fugă.

Terapia prin feromoni

Produsele cu feromoni, cum ar fi difuzoarele sau spray-urile (de exemplu, Adaptil pentru câini sau Feliway pentru pisici), pot contribui la reducerea anxietății. Acestea eliberează substanțe similare cu cele naturale, care le induc animalelor o stare liniștită.

Pentru animalele de companie care au reacții severe la zgomotele artificiilor, o vizită la medicul veterinar este esențială înainte de perioada sărbătorilor. Expertul poate evalua starea generală a animalului și poate decide dacă este necesară administrarea de medicamente anti-anxietate sau sedative, subliniază dr. Crăciun.

Medicamente anti-anxietate și sedative (prescrise doar de medicul veterinar)

Medicamentele anti-anxietate sunt recomandate în cazurile în care strategiile comportamentale și măsurile de mediu nu sunt suficiente pentru a gestiona frica. Există mai multe opțiuni medicamentoase care pot ajuta la reducerea anxietății la animale, dar acestea trebuie prescrise doar de un medic veterinar, care va ajusta tratamentul în funcție de vârsta, greutatea și starea de sănătate a animalului, precum și de severitatea anxietății.

Suplimente naturale și remedii alternative

În unele cazuri, medicul veterinar poate recomanda suplimente naturale care ajută la reducerea anxietății, cum ar fi suplimentele cu L-teanină, colostru sau triptofan. Acestea sunt considerate opțiuni mai blânde, dar trebuie administrate tot cu aprobarea veterinarului.

“Pregătirea animalelor pentru artificiile de sărbători implică tehnici comportamentale, crearea unui mediu sigur și, în cazuri mai severe, vizita la medicul veterinar pentru prescrierea unor medicamente anti-anxietate. Tratamentele medicale trebuie administrate strict sub supraveghere veterinară, iar orice plan de gestionare a stresului ar trebui discutat din timp pentru a obține cele mai bune rezultate”, a punctat dr. Ioana Crăciun.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *