Unul dintre adolescenții din Cluj care au chinuit o pisică și apoi au ucis-o cu pietre a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, transmite Știri de Cluj. Băiatul, în vârstă de 17 ani, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere a animalelor, cu intenție, fără drept.
Incidentul tulburător s-a petrecut pe 10 noiembrie, în comuna Petreștii de Jos.
Polițiștii clujeni au început cercetările după apariția în spațiul public a unui clip video, surprins de o cameră de supraveghere, în care apar cei doi adolescenți în timp ce maltratează pisica. Celălalt băiat are 14 ani.