Pisica, cel mai popular animal de companie din București. Locuitorii Capitalei preferă să cumpere câini în loc să adopte – studiu

un caine se afla intr-un adapost Sursa foto: Ukrphoto | Dreamstime.com

Pisicile sunt cele mai comune animale de companie în rândul bucureștenilor (63%), urmate îndeaproape de câini, cu 59%, potrivit unui studiu comandat de Asociația Red Panda în cadrul proiectului „Suflete, nu etichete”, derulat cu sprijin de la bugetul local al Municipiului București. Mai puțin de 1 din 10 bucureșteni au ca animale de companie pești, papagali sau hamsteri. În ceea ce privește proveniența animalelor, statisticile arată că, dacă cele mai multe pisici (81%) sunt adoptate, când vine vorba de câini, cei mai mulți sunt primiți (62%) sau cumpărați (59%).

Cercetarea arată că, deși majoritatea respondenților declară că adopția este importantă, în realitate, alegerea unui cățel este de multe ori bazată pe criterii estetice sau pe mituri.

„Rezultatele arată că multe dintre miturile asociate animalelor din adăposturi sunt nefondate. Animalele salvate pot fi iubitoare, sănătoase și pot aduce bucurie familiilor lor, exact ca cele cumpărate. Este crucial să continuăm educația și să încurajăm adopția responsabilă”, afirmă Raluca Simion, coordonatorul proiectului din partea Asociației Red Panda.

Aspectul fizic primează, iar oamenii nu se documentează în legătură cu cerințele diverselor rase

Rezultatele arată că aspectul fizic al animalului influențează semnificativ decizia, fiind adesea prioritizat în fața cerințelor specifice ale rasei, precum necesarul de mișcare sau predispozițiile genetice la afecțiuni.

Deși adopția este percepută ca un gest nobil, multe animale rămân în adăposturi din cauza preferinței pentru presupuse rase pure, deseori necertificate oficial. Lipsa unui certificat de origine (pedigree) duce la sprijinirea fără intenție a comerțului ilegal, în detrimentul animalelor din adăposturi, care sunt sterilizate, vaccinate și microcipate. În schimb, animalele cumpărate din surse neautorizate implică eforturi financiare suplimentare pentru tratamente veterinare.

Printre obstacolele majore în calea adopției se numără percepțiile greșite despre animalele din adăposturi: că ar avea probleme de sănătate sau comportament, că procesul de adopție este complicat ori că adaptarea ar fi dificilă. Totuși, 89% dintre cei care au adoptat consideră animalele la fel de iubitoare precum cele cumpărate, iar 64% au încredere în procesul de adopție oferit de adăposturi.

Inițiată de Asociația Red Panda cu sprijinul Municipiului București, campania „Suflete, nu etichete” promovează adopția responsabilă. În decembrie, o expoziție de fotografii cu animale adoptate și stăpânii lor va fi deschisă la Muzeul Șuțu și Galeriile Auchan Titan.

Studiul s-a desfășurat online, în perioada 6-11 noiembrie 2024, pe un eșantion reprezentativ de 319 bucureșteni cu animale de companie sau interesați să adopte/cumpere unul în următoarele 12 luni.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Sursa foto: Ukrphoto | Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *