Ce simt câinii când îi pupi: înțeleg gestul tău de afecțiune? Răspunsul s-ar putea să te surprindă

Camelia Petrescu 14 ianuarie 0 comentarii 14865 vizualizări
sursa foto: Freepik sursa foto: Freepik

O întrebare des întâlnită printre iubitorii de câini este dacă patrupedul chiar înțelege săruturile. Deși câinii sunt capabili să recunoască emoțiile umane, ei nu știu instinctiv ce reprezintă pupatul. Amy Shojai, expertă în comportamentul animalelor, explică faptul că unii câini pot învăța să aprecieze săruturile, mai ales dacă sunt obișnuiți cu acest gest de afecțiune. Totuși, dacă nu este familiarizat cu asta, poate deveni confuz sau stresat, notează Dailypaws.

Cum interpretează câinii săruturile tale?

De regulă, câinii interacționează între ei printr-o apropiere laterală, nu frontală. Astfel, patrupedul ar putea vedea fața unui om apropiindu-se rapid și, în unele cazuri, ar putea percepe acest lucru ca pe o amenințare, ceea ce ar putea determina reacții defensive precum mârâit sau chiar mușcătură. Amy Shojai își exprimă îngrijorarea mai ales în cazul copiilor care îmbrățișează sau sărută câinii, deoarece aceștia sunt la nivelul gurii câinelui, unde pot exista pericole, mai ales dacă animalul reacționează instictiv.

Așadar, ce să faci? Depinde de situație. Dacă animalul de companie a învățat să accepte săruturile pe cap, nu ar trebui să fie o problemă. Totuși, în cazul unui câine necunoscut, ar fi indicat să găsești alte modalități de a-i arăta afecțiune.

Deosebiri între linsul pe mână sau pe față și pupat

Atunci când câinele te linge, nu este neapărat un semn de afecțiune. „Ceea ce oamenii consideră săruturi sunt, de fapt, un mod prin care câinii transmit semnale de liniște”, explică Shojai. De obicei, când un câine linge gura sau ochii altor câini, el transmite un mesaj de supunere: „Nu sunt o amenințare, tu ești șeful meu”. Același comportament îl pot adopta și față de oameni, lăsând impresia că vor să stabilească o relație ierarhică.

Aceste gesturi sunt parte dintr-un comportament cunoscut sub numele de semnale de calmare, care includ și alte gesturi precum căscatul, zgâriatul sau strănutul. Ajută câinii să reducă tensiunea și să evite conflictele. Deși animalele nu identifică neapărat linsul ca un semn de afecțiune, ei pot învăța că acest gest este recompensat cu atenție din partea stăpânului și astfel continuă să o facă.

Gesturi prin care îți arată afecțiunea

Când îți săruți câinele este posibil să observi că acesta sare în sus și încearcă să te lingă, semn că își arată afecțiunea. De asemenea, poate deveni foarte entuziasmat și să alerge în jurul tău, agitându-și coada. Aceste comportamente sunt semne clare ale legăturii emoționale dintre tine și patruped.

Mulți câini vor privi direct în ochii tăi atunci când îi săruți sau îi îmbrățișezi, iar acest lucru este adesea un indiciu că au încredere în tine. De asemenea, unii stăpâni folosesc un ton cald și blând atunci când își exprimă afecțiunea față de câine, iar patrupedul învață să asocieze săruturile cu o atitudine înțelegătoare. Pe măsură ce animalul se obișnuiește cu aceste gesturi, va începe să răspundă în moduri specifice, oferindu-ți semne de afecțiune în felul său.

Limbajul corpului său îți va oferi indicii despre cum percepe acest gest. Chiar dacă nu înțelege exact ce înseamnă un puapt pe frunte, învață rapid să asocieze acest comportament cu ceva pozitiv. Semnele de răspuns pot include mișcarea cozii, o atitudine alertă, linsul mâinilor sau al feței tale etc.

Dacă este cățel, este posibil să nu reacționeze imediat la săruturi, deoarece nu a învățat încă să le asocieze cu afecțiunea. Însă, pe măsură ce crește, câinele va începe să răspundă la aceste gesturi de iubire, exprimându-se prin comportamente precum linsul.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

sursa foto: Freepik

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *