Cioban arestat preventiv în Arad după a furat inclusiv câinii de pază de la fermele unde era angajat

un caine doarme langa oi Sursa foto: Ardea / Profimedia

Un cioban angajat la fermele a doi bărbați a fost arestat preventiv la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș după ce a furat mai multe bunuri de la angajatorii săi, printre care și doi câini de pază, anunță Special Arad. Furturile au fost comise cu complicitatea a doi bărbați, arestați și ei preventiv.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în cursul lunilor noiembrie 2024 şi ianuarie 2025, numitul M.N., angajându-se în calitate de cioban la fermele numiţilor S.I. şi D.I., a sustras mai multe bunuri, precum şi doi câini de pază, fiind ajutat de către numiţii F.F.R. şi P.G., care s-au deplasat cu autoturisme la fermele respective şi au procedat la transportul bunurilor sustrase de către M.N. În ceea ce-l priveşte pe numitul M.N., acesta este cunoscut cu antecedente penale pentru săvârşirea de infracţiuni contra patrimoniului”, a transmis Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş.

Procurorii au propus arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, a celor trei bărbați.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Sursa foto: Ardea / Profimedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *