Comportamentul câinilor: Când e prea târziu să înveți un câine lucruri noi / Interviu cu Robert Munteanu, expert în dresaj și reabilitare canină

caine senior Sursa foto: freepik.com

Este o vorbă, aceea că nu poți învăța trucuri noi un câine bătrân, însă în realitate vârsta nu este un impediment. Unii câini pot fi foarte receptivi chiar și la vârste de peste 10 ani. Cu toate acestea cu cât vârsta este mai ridicată, cu atât va crește durata dresajului și este mai probabil să vorbim despre reabilitare, ne spune un dresor profesionist.

Niciodată nu este prea târziu să începi dresajul cu un câine, iar anumite dificultăți cauzate de vârstă pot fi depășite prin răbdare, dar și experiența unui profesionist.

„Poți învăța un câine lucruri noi la orice vârstă, diferă însă durata și nivelul de lucru. Trebuie să faci niște eforturi mai mari pentru a dezvăța un câine bătrân de obiceiuri vechi sau să-l obișnuiești cu altele noi. Cu cât înaintează un câine în vârstă, el își face propriile tabieturi. Indiferent dacă are 3 luni sau 20 de ani, tot poți învăța un câine trucuri noi. Ține mai mult de nivelul tău de răbdare și mai trebuie acordată atenție asupra eventualelor probleme fizice pe care le poate avea, apărute odată cu vârsta, precum dureri de oase sau displazii”, spune Robert Munteanu, expert dresaj și reabilitare canină.

dresaj canin
Sursa foto: Robert Munteanu

Lucruri noi la 17 ani

În cazul câinilor bătrâni, al celor care au anumite deprinderi, care eventual trebuie să treacă mai întâi printr-un program de reabilitare, rasa sau talia nu contează prea mult.

Robert dă două exemple recente de câini care i-au trecut prin mâini, ambii cu vârste considerabile. „Eu am avut la reabilitare un Pechinez în vârstă de 17 ani și am reușit să duc până la capăt sesiunile cu el în doar 3 luni de zile. La fel am un Malinois, tot așa bătrân și nu am dificultăți mai mari decât aș avea la alte rase. Diferă doar timpul pe care trebuie să-l aloci, în funcție de vârsta câinelui. În general, cu seniorii, să zicem de la 5 ani în sus și până la 10-12 ani sau cât are câinele, durează mai mult dresajul, cam cu 3-4 luni în plus față de un câine tânăr, care nu are niciun fel de probleme”, a explicat dresorul.

Câinele senior, între dresaj și reabilitare

Dacă ai un câine care nu a fost dresat la timp, este posibil ca el să aibă anumite anxietăți acumulate pe parcursul vieții, la care trebuie acordată atenție. Spre exemplu, ar putea să fie un câine agresiv cu alți câini sau chiar cu unele persoane, poate fi un câine care are un comportament distructiv sau are anxietăți de separare.

„La un câine cu probleme de comportament, mai întâi trebuie tratată anxietatea pe care o are; trebuie început cu partea de reabilitare. Abia apoi poți trece la dresaj, pentru a răspunde la diferite comenzi, precum șezut, culcat, mers la pas, mers fără lesă sau aport”, explică Robert Munteanu, care este expert și în cadrul programului de reabilitare „Mesagerii Speranței”de la Adăpostul Speranța.

Reabilitarea unui câine este un proces mai complex, care poate implica luni de zile de muncă, în care se lucrează în primul rând cu anxietățile, temerile sau chiar traumele acumulate de un câine, care pot varia de la frica de bărbați sau de anumite specii de animale și până la cea de fulgere, printre altele. Sau poate fi vorba despre niște obiceiuri nesănătoase, precum cele legate de alimentație, locul în care doarme câinele, deprinderea unor comportamente greșite din relația cu stăpânul.

La ce vârstă este recomandată începerea dresajului

În general, dresajul este recomandat să înceapă de la vârste mai mici, deoarece câinii sunt mai receptivi. Însă, chiar și atunci, dresajul poate fi îngreunat de comportamente specifice vârstei, precum un nivel mai mare de încăpățânare sau alint.

„Dresajul începe cam de la 3 luni și jumătate, după ultimul vaccin, când câinele poate fi scos afară. Totuși, el trebuie obișnuit cu regulile generale imediat ce ajunge în casa noastră. Adică să-l învățăm unde este locul lui, unde mănâncă și unde își face nevoile. Asta nu înseamnă că, dacă am ratat acest început și nu am dresat câinele la timp, va fi imposibil să lucrăm cu un câine mai în vârstă. Însă, în general, este bine ca un câine să aibă parte de atenția noastră și să primească diverse comenzi, lucruri care îi plac, mai ales dacă folosim și recompensele lui preferate”, spune Robert Munteanu, expert în dresaj și reabilitare canină.

Câinilor le plac recompensele, iar acestea pot fi de multe feluri: de la cele culinare, dacă sunt din ingrediente cât mai sănătoase, la jucării sau chiar mângâieri.

Pentru a avea un câine mai activ și mai receptiv, chiar și la vârste înaintate, contează ca el să aibă parte de un nivel ridicat de bunăstare, să fie bine îngrijit în familie și să nu fie neglijată nici latura lui socială.

Esențială este și alimentația, deoarece un câine supraponderal nu va avea doar probleme la dresaj, ci și probleme de sănătate.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *