Cercetările arată că abilitățile mentale ale câinilor sunt asemănătoare cu cele ale unui copil cu o vârstă medie de doi ani, inclusiv în ceea ce privește capacitatea de a înțelege limbajul uman. Mai exact, studii recente efectuate de cercetătorii de la Universitatea Dalhousie din Canada au scos la iveală că, în medie, câinii reacționează la aproximativ 89 de cuvinte, pe care le recunosc, transmite ZME Science.
„Am țintit să efectuăm un inventar al cuvintelor înțelese de câini, la care animalele răspund, potrivit proprietarilor, într-un mod elaborat”, au notat Catherine Reeve și Sophie Jacques, autoarele studiului.
Unele rase, mai receptive în a memora cuvinte decât altele
Pentru a cuantifica numărul de cuvinte pe care un câine le înțelege, cercetătorii au folosit aceeași metodă aplicată de psihologi în studiul înțelegerii și dezvoltării limbajului la copii. Astfel, 165 de proprietari de câini de diferite rase au fost analizați, fiind întrebați despre cuvintele sau propozițiile pe care animalele păreau să le înțeleagă. Așa s-a ajuns la o medie de 89 de termeni la care câinii răspund în mod constant, jumătate dintre aceștia fiind considerați comenzi. Au existat și extreme – un câine care înțelegea 215 cuvinte, iar la polul opus unul care răspundea doar la 15.
Cât privește rasele, cele mai receptive la limbajul uman au fost Ciobănescul Australian, Border Collie, Ciobănescul German, Bichonul Frisé, Cavalier King Charles Spaniel și Chihuahua. Cele mai puțin receptive sunt, potrivit aceluiași studiu, Beagle, Boxer și Cane Corso.
Mâncare, plimbare, minge și veveriță, printre cuvintele preferate ale câinilor
În ceea ce privește cuvintele învățate, cel mai adesea câinii au reținut propriul nume, precum și comenzile „stai”, „șezi”, „aici”, „nu” sau „lasă”, dar și cuvinte precum „mâncare”, „plimbare”, „minge” ori „veveriță”.
Cât înțeleg, de fapt, câinii
Realizatorii studiului au mai concluzionat că cercetarea nu scoate neapărat la iveală faptul că animalele înțeleg cuvintele la care reacționează în același fel ca oamenii. Ele răspund mai degrabă sunetelor pe care le rețin și le recunosc, asociindu-le cu un gest făcut de stăpânul lor. De pildă, „șezi” poate însemna pentru câine un sunet care îl face să se așeze, deoarece știe că va fi recompensat pentru asta, și nu că înțelege în mod concret semnificația a ceea ce a auzit.