Sursa foto: Freepik
Otita este una dintre cele mai întâlnite probleme cu care se confruntă un câine de-a lungul vieții. Este o infecție care apare ca urmare a inflamării canalului auricular și a țesutului urechii. Poate fi cauzată de mai mulți factori externi, precum semințe de iarbă sau diverse obiecte, ori apariția unor paraziți. De asemenea, se poate manifesta ca urmare a unei alergii. Iată, potrivit KnutsfordVetSurgery.com, care sunt tipurile de otită și care sunt rasele predispuse să dezvolte acest tip de afecțiune.
Tipuri de otită
- externă – cu afectarea conductului auditiv extern
- medie – cu afectarea urechii medii, situată în spatele timpanului
- internă – cu afectarea urechii interne, care poate duce și la pierderea auzului
Mai frecventă în cazul anumitor rase
Deși majoritatea câinilor vor dezvolta de-a lungul vieții măcar un tip de otită, sunt și rase care sunt predispuse la apariția afecțiunii din cauza dimensiunii urechilor sau a părului din interiorul acestora, care favorizează umiditatea și împiedică o curățare naturală.
- Labrador
- Basset Hound
- Cocker Spaniel
- Golden Retriever
- Shar Pei
- Beagle
- Terrier
Simptome
De cele mai multe ori, dacă blănosul are aceste manifestări, cel mai probabil a dezvoltat un tip de otită:
- scuturarea capului
- scărpinarea frecventă și violentă
- cap înclinat spre urechea afectată
- secreții abundente și urât mirositoare
- roșeață
Urechile, curățate în funcție de nevoie
Desigur, prevenirea apariției acestei afecțiuni implică o igienă corectă a urechilor. Totuși, trebuie ținut cont de rasa câinelui, de mediul în care trăiește și de obiceiurile lui. Altfel spus, un câine din rasele predispuse otitei va trebui curățat mai des decât ceilalți. De asemenea, dacă stă afară, expus prafului, umidității și paraziților, din nou, igiena va fi necesară mai des decât în cazul câinilor care stau în interior.
Nu în ultimul rând, dacă patrupedul obișnuiește să se tăvălească în noroi sau praf atunci când iese la plimbare, va avea nevoie de o toaletare mai frecventă a urechilor decât unul care nu are asemenea obiceiuri. Ca o regulă generală, specialiștii recomandă un interval de 1-2 luni, dar medicul veterinar este cel mai în măsură să stabilească frecvența, în funcție de tipologia fiecărui câine în parte.
