Beneficiile terapeutice ale animalelor sunt bine cunoscute, iar când prezenta lor se face simțită în medii mai puțin obișnuite, stresante și uneori monotone, este cu atât mai folositoare. Asta și-au propus și reprezentanții ASPA, care au creat Campania ,,Ziua cățeilor la birou”.
Cățeii, vizitatori pentru o zi în companii și instituții
Astfel, orice instituție sau companie care își dorește o zi ieșita din comun, înfrumusețată de prezenta unor blănoși adoptabili, îi poate contacta pe reprezentanții ASPA. ,,Energia blănoșilor noștri are efect garantat asupra oricui – sunt făcuți să antreneze pe oricine la o porție zdravănă de joacă, alint, bucurie”, a declarat Cătălina Trănescu, Directorul Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor.
Patrupedele, disponibile pentru adopție
Campania ,,Ziua cățeilor la birou” are, dincolo de efectul terapeutic asupra angajaților, rolul de a promova adopțiile. Toți cățeii care vor ajunge în vizită la companii sunt sănătoși, vaccinați, deparazitați intern, extern și dornici de socializare, precizează reprezentanții ASPA. Si toți vor fi disponibili pentru adopție.
,,Mulți dintre cei pe care i-am vizitat s-au îndrăgostit de câinii ASPA și i-au adoptat, schimbând în bine destinul acestora, dar și pe al lor”, a mai declarat Cătălina Trănescu.
Vizitele pot fi programate la numărul de telefon 0743.251.428.
Sursa foto: ASPA București