Fundația “Protecția Animalelor – Cauza noastră comună” și Comandamentul Național al Penitenciarelor lansează un program special de protecție a animalelor în închisorile din Ungaria, cu sprijinul comisarului guvernamental responsabil pentru protecția animalelor, Péter Ovádi, a precizat fundația într-un comunicat remis Agenţiei de Presă MTI.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Potrivit comunicatului, esența programului este distribuirea provizorie a câinilor de adăpost în două închisori din Ungaria, unde condamnații, sub îndrumarea unor specialişti, vor avea grijă de animale și învață de la și împreună cu ele.
În vederea aprofundării obiectivelor comune, a fost semnat un acord de cooperare de către președintele Consiliului de Administrație al fundației, Szilvia Vetter, reprezentatul Comandamentului Național al Penitenciarelor, generalul-locotenent Tamás Tóth, şi comandantul adjunct pentru securitate și detenție, generalul-maior János Schmehl. La eveniment a participat și Péter Ovádi, comisar guvernamental responsabil cu protecția animalelor, se arată în comunicat.
După cum au subliniat, scopul este dublu: de a ajuta deținuții să se reintegreze în societate, oferind în același timp un sprijin real pentru protecția animalelor.
Fundația sprijină lansarea acestui program, care este unic în Ungaria, cu aproape 17 milioane de forinți.
Sprijinul va fi folosit pentru a construi padocuri pentru câini, precum şi pentru a asigura echipamentul și instrumentele necesare pentru cazarea și îngrijirea acestora și pentru a asigura condiții de igienă adecvate. Scopul este ca acești câini să trăiască într-un mediu calm și sigur, în care să poată conta pe îngrijirea omului în fiecare zi și să aștepte în condiții demne pentru a-și găsi un cămin permanent, se mai precizează în comunicat.
La implementarea programului participă și Fundaţia Pumi pentru adăpostul de animale din Veszprém, cu ajutorul căreia zece câini vor fi plasați deocamdată în închisori – cinci la Veszprém și cinci la Tiszalök, județul Szabolcs-Szatmár-Bereg – unde va începe în curând pregătirea condamnaților pentru îngrijirea profesională a animalelor.
Deși relația dintre închisori și câini nu este nouă – întrucât un total de 123 de câini de serviciu ajută organizația penitenciară în îndeplinirea sarcinilor sale – această inițiativă deschide o nouă dimensiune în domeniul protecției animalelor și activităților de reabilitare profesională în penitenciare.
Prezența câinilor nu numai că are un efect pozitiv asupra sănătății mintale a deținuților, ci îi ajută pe aceștia să învețe modele de bază de îngrijire și conviețuire socială, iar câinii vor trece printr-un proces de socializare, în timpul căruia învață să aibă încredere în oameni și să dobândească supunere de bază, se arată în comunicat.
Sursa Foto: Magyar Nemzet/ RADOR RADIO ROMÂNIA/ Traducerea: Rozália Gănciulescu

Sursa Foto: Magyar Nemzet





