Fostul președinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, și soția sa, Kim Keon Hee, părăsesc reședința oficială din Hannam-dong, din Seul, vineri, luând cu ei cele 11 animale de companie, inclusiv pisici și câini, notează The Korea Herald.
Asta înseamnă că cei doi vor împărți apartamentul lor cu patru camere din complexul Acro Vista, situat în sudul Seulului, cu cei șase câini și cinci pisici. Locuința lor, parte dintr-un complex rezidențial și comercial de 37 de etaje, care cuprinde 757 de unități, are o suprafață de 164 de metri pătrați. Înainte de a se muta în reședința prezidențială, cuplul – care nu are copii – locuia deja acolo cu șapte animale de companie: patru câini și trei pisici.
De la mutarea în reședința prezidențială, însă, numărul companionilor lor necuvântători a crescut la 11. Cel mai recent membru al „familiei” a fost adoptat în decembrie 2022 – este vorba despre Saeromi, un Labrador Retriever și fost câine ghid pensionat.
Potrivit relatărilor locale, Yoon ar putea lua în considerare relocarea într-o altă reședință privată din zona metropolitană Seul, cum ar fi Yangpyeong sau Gapyeong, în provincia Gyeonggi, după o mutare temporară în Seocho-dong, întrucât apartamentul actual ar putea fi nepotrivit pentru a găzdui atâtea animale, iar prezența agenților de securitate ar putea crea disconfort vecinilor.
Yoon, care a fost destituit, a fost înlăturat de la putere și i s-au retras drepturile și privilegiile aferente funcției prezidențiale, însă, conform legislației actuale, rămâne eligibil pentru protecția Serviciului de Securitate Prezidențială (PSS) pentru o perioadă de până la 10 ani.