La Iași, Jandarmeria a primit un nou coleg canin: Hugo, un câine din rasa Ciobănesc german, specializat în detectarea stupefiantelor. Patrupedul a fost instruit la Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu și va avea o specializare aparte: Hugo va fi primul câine antidrog al Jandarmeriei Iași.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Reprezentanții Jandarmeriei Iași au anunțat că acum echipajul este complet pentru că Hugo a sosit!
Hugo este cel mai nou membru al Jandarmeriei Iași
„În rândurile Jandarmeriei Iași a venit un coleg special – nu poartă uniformă, dar are o prezență impunătoare și o privire ageră”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Iași pe pagina de Facebook a Instituției.
Hugo are acum 4 luni și s-a alăturat recent echipei jandarmilor ieșeni. Patrupedul merge cu „nasul pe sus” doar pentru că este un cățel „de miros”, dar este vesel, sociabil si jucăuș, așa cum îl descriu jandarmii din Iași.
Patrupedul s-a adapatat rapid în noul său mediu și s-a împrietenit atât cu oamenii cât și cu ceilalți câini de serviciu care contribuie la siguranța publică.
În cadrul Jandarmeriei Iași, Hugo va sprijini autoritățile în identificarea și confiscarea substanțelor interzise.

„Hugo nu este un simplu câine – este partener de misiune, camarad de nădejde și un adevărat profesionist în formare. Cu un fler impresionant și un atașament natural față de oamenii din jur, și-a făcut loc rapid în inimile noastre.
Încă din primele zile de acomodare a dat deja dovadă de disciplină, curiozitate și o dorință sinceră de a fi util, devenind preferatul tuturor. Sub îndrumarea conductorului său, va participa la misiuni specifice contribuind activ la siguranța comunității.
Este pregătit să își asculte comanda, să reacționeze prompt și să fie parte din soluție în situațiile în care prezența lui poate face diferența.
Dar asta nu e tot: HUGO va avea o specializare aparte: va fi primul câine antrenat în detectarea stupefiantelor al Jandarmeriei Iași!
Da, da: câine antidrog! Ne bucurăm să-l avem pe Hugo alături și suntem siguri că, în scurt timp, va deveni o figură familiară pentru ieșeni. Loialitatea, vigilența și…mirosul său fin sunt trăsături care îl definesc și care îl recomandă ca membru valoros al familiei noastre. Bine ai venit în echipă, Hugo! Suntem mai puternici acum!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean „Vasile Lupu” Iași.


Foto: Inspectoratul de Jandarmi Județean „Vasile Lupu" Iași





