Vești bune pentru iubitorii de animale din Suceava! Începând din luna mai, în oraș va avea loc cea mai amplă campanie de sterilizări gratuite pentru câini și pisici, atât cu, cât și fără stăpân. Acțiunea este organizată cu sprijinul Organizației Animal Society din București și a administrației locale.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Campania vizează sterilizarea animalelor fără adăpost, dar și a celor cu proprietari, care își doresc să prevină înmulțirea necontrolată, fără a suporta costurile intervenției. În cadrul acestei inițiative, vor fi sterilizați gratuit aproximativ 500 de câini și 200 de pisici cu stăpân, în cabinetele medicilor veterinari din municipiu, printr-un program subvenționat de Primăria Suceava.
Consilierul local Roxana Ciornei, coordonatoarea Asociației „Casa lui Patrocle”, a anunțat că sterilizarea animalelor fără stăpân va fi realizată în colaborare cu Organizația Animal Society, care va ajunge la Suceava la mijlocul lunii mai. Aceasta a subliniat importanța sterilizării ca metodă esențială pentru reducerea numărului de animale abandonate pe străzi.
„Este un vis devenit realitate pentru iubitorii de animale din Suceava. Ne-am dorit să stopăm suferința de pe străzi și abandonurile constante. Iar sterilizarea este singura soluție reală pentru a controla populația de animale fără stăpân și a oferi o viață mai bună celor deja născuți”, a transmis Roxana Ciornei.
Potrivit datelor oferite de Adăpostul Public Suceava, în doar primele luni ale acestui an au fost abandonați peste 100 de pui de câine pe străzile orașului, o parte dintre aceștia fiind lăsați în zone periculoase precum buncăre, printre blocuri sau sub balcoane. Mulți dintre proprietarii de animale ajung să recurgă la abandon din lipsă de posibilități financiare pentru sterilizare.
Prin această campanie, autoritățile locale, alături de organizații de protecție a animalelor, încearcă să reducă numărul de animale de pe străzi și să încurajeze adopțiile responsabile.

Sursa foto: Freepik






Bună ziua ,doresc să sterilizez o pisică .Este o pisică a străzii,eu locuiesc pe Petru -Rareș Suceava