De pe străzile Sucevei la o viață plină de iubire – Povestea Mariposei, cățelușa luată de hingheri și adoptată de o familie minunată: „Are acum doi frați blănoși, la fel de mari și frumoși ca ea”

Colaj cu cățelușa Marioposa, de talie mare Foto: Adăpostul Public Suceava

Angajații Adăpostului Public din Suceava se bucură de fiecare dată când aud că un cățel pe care l-au îngrijit are parte de o viață fericită în familia care l-a adoptat. De o răsturnare fericită de situație a avut parte și Mariposa, o cățelușă care a fost luată de pe străzile Sucevei, îngrijită și dresată timp de jumătate de an în adăpost, iar apoi adoptată de o familie iubitoare. 

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Pe stradă, Mariposa era atacată de alți câini, era speriată și parcă mereu în căutarea unui loc al ei. 

Cei de la Adăpostul Public Suceava au spus cu drag povestea Mariposei, o cățelușă pufoasă de talie mare care era fricoasă și tristă când a fost luată de hingheri. De 2 ani, cățelușa se bucură de grijă, iubire și de timpul petrecut alături de ceilalți doi frați canini care au primit-o în familia lor. 

Luată de hingheri, salvată de iubire. Mariposa trăiește acum viața la care nici nu visa

Doi ani de fericire pentru Mariposa! De pe străzile Sucevei, timidă și deznădăjduită, la o viață plină de iubire și joacă alături de o familie minunată! Mariposa, cățelușa noastră de talie mare și inimă și mai mare, a fost prinsă de hingheri și adusă la Adăpostul Public din Suceava. Acolo, timp de 6 luni, voluntarul nostru Vlad i-a fost prieten, sprijin și antrenor de încredere. Împreună au reușit: Mariposa a învățat să aibă din nou încredere în oameni și să-și deschidă sufletul către o viață nouă”, au transmis cei de la Adăpostul din Suceava. 

Cățelușa de talie mare Mariposa în pat
Foto: Adăpostul Public Suceava

La doi ani de la adopție, cățelușa Mariposa se bucură de viață, aleargă, se rostogolește în iarbă, stă cuminte în timpul plimbărilor cu mașina și își încântă stăpânii cu energia și buna dispoziție de care dă dovadă. 

„Când a fost pregătită… minunea s-a întâmplat! A fost aleasă de o familie perfectă, unde are acum doi frați blănoși, la fel de mari și frumoși ca ea. Și ce bine s-a integrat! Azi ne trimite poze cu burtica la soare, zâmbetul pe chip și o stare de bine molipsitoare! Adopțiile salvează vieți și aduc fericire în familie! Vino și tu să cunoști sufletele extraordinare din adăpost — poate chiar prietenul tău pe viață te așteaptă după gratii!”, au transmis reprezentanții Adăpostului Public din Suceava.

Cățelușa de talie mare Mariposa în natură
Foto: Adăpostul Public Suceava

Adăpostul Public Suceava a avut parte de o transformare în bine în ultima perioadă. Dacă în 2023 au fost eutanațisați 295 de câini, un an mai târziu această practică a fost eliminată. La începutul lui 2025 a fost lansat un catalog online al cățeilor disponibili pentru adopție, iar adopțiile au crescut.

„În adăpostul public Suceava nu se mai ucid câini, iar acesta este cel mai mare pas spre normalitate. Faptul că nu a fost efectuată nicio eutanasiere subliniază devotamentul nostru pentru fiecare viață în parte și dorința de a oferi fiecărui câine șansa la o viață demnă”, au transmis reprezentanții Adăpostului.

Foto: Adăpostul Public Suceava

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *