A avea un animal de companie poate semăna, adeseori, cu a avea încă un membru al familiei sau, de ce nu, un prieten bun. Așa că este cumva firesc ca prietenul necuvântător să devină un foarte bun ascultător. Nu de puține ori, cei care au animale de companie se trezesc purtând adevărate „conversații” cu pisica, cu papagalul sau cu câinele.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Însă, fără să primească un răspuns convențional, uneori, se pot gândi că demersul lor este fără folos. Nimic mai fals, spun cercetările publicate de The Animal Rescue Site.
A le vorbi animalelor le ajută să înțeleagă mai multe despre comunicare
Un studiu apărut în revista „Science” arată că acei oameni care le vorbesc prietenilor cu blană sunt adeseori mai inteligenți și mai creativi decât cei raționali, mai scumpi la vorbă.
‘’Este, de fapt, un produs secundar a ceea ce îi face pe oameni, în mod unic pe planetă, inteligenți’’, susține cercetătorul Nicholas Epley.
Asemenea copiilor care își găsesc companie în prieteni imaginari, acest tip de comportament întărește calitățile precum loialitatea și prietenia dintre oameni și animalele lor de companie. Și, în timp ce unii se grăbesc să catalogheze această comunicare ca fiind „copilărească”, în fapt, nu este un lucru atât de rău.
Oamenii care le vorbesc animalelor sunt mai empatici
Comportamentul de a le vorbi animalelor de companie a fost, de asemenea, asociat cu o mai mare capacitate de a simți compasiune. Aceia care sunt de părere că blănoșii lor au o minte și o personalitate ale lor sunt mai predispuși la a trata alte specii cu bunătate. Iar pe animale le ajuta să înțeleagă mai multe despre comunicare, întrucât ele folosesc mai multe căi pentru a face asta, precum mirosurile.
A-i vorbi animalului în același fel în care îi vorbești unui prieten îl va ajuta pe necuvântător să recunoască și să urmărească anumite fraze, gesturi și emoții.
‘’Adeseori atribuim nume obiectelor precum mașini, instrumente, ori bărci. Sunt obiecte cu care dezvoltăm o anumită relație și care devin o extensie a identității umane. (…) Este un semn că avem o cunoaștere socială activă și inteligentă’’, a mai spus Epley.

Sursa foto: Pexels





