Un parlamentar cere legislație pentru funcționarea adăposturilor publice din Marea Britanie, pentru a preveni abuzurile

Foto: Canva Foto: Canva

Richard Holden, membru al Parlamentului britanic, solicită o schimbare legislativă urgentă care să impună o avizare oficială a adăposturilor de animale din Marea Britanie, menită să prevină abuzurile și condițiile improprii. Inițiativa vine în urma unei descoperiri șocante, când 37 de câini morți au fost găsiți luna trecută într-o proprietate percheziționată de poliție în Essex, notează BBC.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Holden a depus deja un proiect de lege în Parlament, care ar permite autorităților locale să verifice mai riguros aceste spații dedicate animalelor și să intervină mai devreme atunci când unele cazuri par suspecte.

„Dacă cineva își încredințează câinele unui centru de salvare, trebuie să știe cu certitudine că animalul va fi îngrijit corespunzător”, a declarat acesta, care a crescut într-o familie cu doi câini.

Lipsa de reglementare, o vulnerabilitate majoră

În prezent, doar crescătorii profesioniști trebuie să obțină licențe pentru a funcționa legal. În schimb, centrele și adăposturile pentru animale nu sunt supuse acelorași reguli stricte, aspect care poate duce la abuzuri sau neglijență.

Parlamentarul susține că, printr-un sistem de avizare prealabilă, autoritățile locale și organizațiile precum RSPCA (Royal Society for the Prevention of Cruelty to Animals) ar avea puterea legală de a verifica condițiile din adăposturi fără a aștepta dovezi clare de abuz. De asemenea, acesta mai este de părere că introducerea unei legislații în domeniu va salva viețile animalelor și va reda încrederea oamenilor care aleg să adopte.

„Nu vrem să mai vedem tragedii. Trebuie ca aceste spații să fie reglementate corespunzător. Dacă sunt probleme, autoritățile trebuie să poată interveni imediat, nu după ce e prea târziu. Tot mai mulți britanici își doresc să adopte, nu să cumpere. E crucial ca aceste centre să fie sigure și transparente. Legislația trebuie să țină pasul cu realitatea”, a mai spus parlamentarul.

Proiectul de lege se află în prezent în dezbatere, iar Holden speră să obțină sprijin atât din partea colegilor parlamentari, cât și a opiniei publice.

Citește și:

VIDEO | De ce să NU uzi spatele câinelui vara! Greșeala frecventă care îl poate încinge și mai tare

Axel și Theo, patrupedele eroine care au donat sânge și au salvat zeci de animale (FOTO)

Foto: Canva

By Mihaela Ganea

Mihaela Ganea contribuie la PetsCats.ro ca jurnalist colaborator, abordând teme diverse legate de bunăstarea animalelor de companie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *