Canicula nu iartă pe nimeni — nici pe oameni, nici pe animalele fără adăpost. În zilele acestea sufocante, când asfaltul arde și soarele topește tot în cale, animalele străzii suferă în tăcere. Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov trage un semnal de alarmă și vine cu o soluție simplă, dar vitală: puneți apă pe străzi pentru animăluțe și păsări!
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Cum poți ajuta animalele străzii pe caniculă: gesturi mici, impact uriaș
Caserole, găleți, castroane — orice recipient poate deveni o salvare pentru o viață însetată.
„Am început să lipim afișe prin oraș, în stații de autobuz, la primării, pe stâlpi — oriunde, ca să le amintim oamenilor să aibă grijă de animalele noastre pe căldura asta”, spun cei de la Protecția Animalelor Ilfov.
Dacă ai pe acasă recipiente de care nu mai ai nevoie, nu le arunca! Du-le la sediul de pe Strada Doctor Ernest Juvara 3-5, sector 6, București, sau pune-le chiar tu, umplute cu apă, în fața blocului, pe stradă, în parc sau pe câmp.
Poate nu pare mult, dar pentru o pisică abandonată sau un câine rătăcit poate însemna diferența dintre viață și moarte.
Ai nevoie de mai multe detalii sau vrei să ajuți? Sună la 0751.235.009.
Bunătatea face diferența. Nu lăsa canicula să curme vieți nevinovate. Fii parte din schimbare!
Citește și:
Regula de 5 secunde, valabilă și pentru animale. Cum o aplicăm pentru a le proteja de caniculă?

Sursa foto: Protecția Animalelor CJ Ilfov











