Specialiștii americani răspund la o întrebare periculoasă: Avem voie să luăm medicamente prescrise animalelor?

Foto: Freepik Foto: Freepik

Prețurile ridicate ale medicamentelor eliberate pe bază de rețetă în SUA, adică de două până la patru ori mai mari decât în alte țări dezvoltate, i-au determinat pe mulți americani să caute alternative. Printre acestea, se numără și o practică riscantă: utilizarea medicamentelor prescrise animalelor. Însă specialiștii avertizează că acest gest aparent inofensiv poate avea consecințe grave, potrivit PetPoisonHelpline.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

„Unele medicamente veterinare pot părea identice cu cele umane și chiar mai ieftine, dar diferențele sunt esențiale și pot fi periculoase. Dozajul, modul de metabolizare și eliminare a substanțelor variază între specii, iar un tratament sigur pentru un câine ar putea avea efecte toxice asupra unui om”, explică dr. Renee Schmid, toxicolog veterinar și director în cadrul PetPoisonHelpline.

Riscuri ridicate pentru oameni

Un exemplu frecvent este cel al antiinflamatoarelor. Deși par similare cu cele ale oamenilor, medicamentele pentru animale sunt formulate pentru nevoile specifice ale acestora, iar utilizarea lor de către stăpânii lor poate interfera cu tratamentele existente sau poate provoca reacții adverse neașteptate.

Riscurile nu se opresc aici. Medicamentele pentru afecțiuni tiroidiene, de exemplu, conțin concentrații adaptate câinilor, iar dacă le înghite o persoană, acestea pot duce la hipertiroidism. La fel, tratamentele pentru afecțiuni cardiace prescrise animalelor nu sunt compatibile cu fiziologia umană și pot provoca reacții severe.

„Medicamentele trebuie păstrate separat”

„Uneori, confuziile pot apărea involuntar. Vedem frecvent cazuri în care stăpânii oferă din greșeală animalelor medicamentele lor personale. Pentru a evita astfel de situații, este important ca tratamentele să fie păstrate separat, într-un loc sigur, departe de animale și copii”, atrage atenția dr. Schmid.

În plus, deși unele articole online sugerează că anumite medicamente umane, precum aspirina, pot fi administrate animalelor, specialiștii dezaprobă categoric aceste practici. Medicamentele moderne pentru animale au fost dezvoltate special pentru a reduce efectele adverse și a oferi o eficiență sporită, în doze adaptate vârstei și greutății fiecărui patruped.

Citește și:

Exclusiv | Creșterea TVA de la 9% la 21%, o lovitură pentru medicina veterinară / Laura Fincu, fondator Sache Vet: “Este mai ieftin să previi decât să tratezi. Și este mai corect ca statul să sprijine prevenția, nu să o taxeze ca pe un lux”

Foto: Freepik

By Mihaela Ganea

Mihaela Ganea contribuie la PetsCats.ro ca jurnalist colaborator, abordând teme diverse legate de bunăstarea animalelor de companie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *