Pisicile sunt considerate animale de companie independente, care nu au nevoie de multă atenție pentru a se descurca în viața de zi cu zi. Există câteva momente în care sunt afectuoase, când simt nevoia să își exprime iubirea față de stăpân, dar sunt destul de rare.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Mulți stăpâni de pisici și motani își pun întrebarea: „Oare chiar mă iubește?” Experții în animale răspund la această întrebare cu argumente, notează Independent.
Cum îți dai seama dacă pisica ta te iubește
Apropierea fizică
Experta în comportamentul animalelor Amanda Campion a declarat pentru publicația „Independent” că pisicile sunt creaturi mai complexe decât li se oferă credit, iar această nonșalanță pe care o arată de cele mai multe ori este de fapt loialitate adânc înrădăcinată.
Spre deosebire de câini, pisicile au nevoie de mai mult timp pentru a te considera de încredere.
„Este important să nu comparăm pisicile între ele, pentru că sunt de feluri diferite și fiecare are propriul comportament. Trebuie să le respectăm nevoile și limitele”, a mai completat Amanda.
Semne importante că pisica ta este atașată de tine sunt „semnele din dragoste”. Atunci când vine spre tine pentru a se juca, uneori zgârie tot ce prinde și lasă mici semne în urmă. Sunt diferite zgârieturile de mușcături, căci cele din urmă pot însemna că pisica nu mai vrea să se joace și așteaptă să fie lăsată singură.
Pisicile își manifestă afecțiunea și prin mici lovituri cu vârful capului. Când fac aceaste mișcări, felina dorește să te marcheze cu mirosul ei, pentru ca alte animale să știe că îi aparții ei.
Nu mai stă în defensivă
Pisicile sunt animale care au un instinct de apărare bine dezvoltat și atunci când se simt în pericol, răspund imediat la amenințare. De obicei, pisicile țin ochii larg deschiși și nu clipesc, însă dacă observi că încep să clipească încet, asta înseamnă că încearcă să-ți transmită că te iubesc.
Un alt mod prin care felinele își exprimă vulnerabilitatea este expunerea burticii și permisiunea de a fi mângâiate. Zona abdomenului este cea mai sensibilă a lor, deci dacă te lasă să o vezi, atunci te consideră o persoană de încredere.
Gesturi care vorbesc de la sine
Unele pisici sunt mai „gălăgioase” și nu ezită să-și arate afecțiunea tare și răspicat. Dacă îți vezi pisica ținându-și coada în sus atunci când te vede, acesta este modul ei de a spune că este fericită să te vadă. Unele pisici mai aduc „cadouri”, capturi pe care ele le fac de-a lungul zilei. Printre aceste capturi pot fi și jucăriile lor, pe care ele vor să le vezi doar ca să fii mândru de „pradă”.
Pentru a asigura o relație bună cu pisica sau motanul tău, trebuie să observi mai întâi de ce are nevoie. Dacă este un animal retras, trebuie să îi oferi spațiul necesar să se desfășoare și un mediu sigur, în care să se simtă în siguranță. De asemenea, este important să te joci câteva minute pe zi cu o pisică, deoarece îi ascute simțul de a vâna pe care îl are moștenit de generații.
Amanda Campion mai spune: „Dă-ți timp să le cunosți. Trebuie să decodezi limbajul pisicii tale. Trebuie să cunoști toate caracteristicile mărunte care compun personalitatea pisicii tale.”
Citește și:
De ce nu este recomandat să avem mai mulți hamsteri în aceeași cușcă

Sursa foto: Freepik





