Ce a putut păți o pisică albă din cauza expunerii la soare: „N-a avut cine să o protejeze. Era o biată pisicuță a străzii”. Medicii i-au salvat viața, iar acum felina speră să fie adoptată

O pisica alba cu urechile amputate Foto: Facebook Arca lui Norocel

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

O pisicuță fără stăpân din Prahova a fost diagnosticată cu cancer la urechi din cauza expunerii la soare. Viața micuței a fost salvată, deoarece medicii au intervenit la timp și i-au amputat țesutul afectat. Acum, felina albă se află în afara oricărui pericol, la adăpostul Arca lui Norocel. Cei de la Asociația din Câmpina speră ca cineva să treacă peste defectul fizic al felinei și să o adopte, deoarece are multă iubire de oferit.

Cei de la Asociația Arca lui Norocel au făcut un anunț de adopție pe pagina de Facebook, povestind și prin ce a trecut felina găsită pe străzi.

O pisicuță care a supraviețuit unui cancer de piele așteaptă să fie adoptată

Din cauza soarelui arzător, am căpătat un cancer agresiv la urechi, fiind necesar să mi se amputeze țesutul afectat.

N-a avut cine să mă protejeze, eram o biată pisicuță a străzii.

Acum însă, mi s-a promis că voi avea o căsuță.

Tot aștept, deși am mai fost promovată pentru adopție, nimeni nu s-a arătat dispus să-mi ofere o asemenea șansă.

O fi oare din cauza aspectului?

Era unica soluție să pot scăpa de acea problemă.

Chiar și așa, promit să arăt toată dragostea din lume celui care-mi va oferi o șansă.

Vreau să simt în sfârșit cum e să ai omul tău.

Merităm asta. Fiecare animal abandonat tânjește să aibă o familie.

Promit să nu dezamăgesc.

Sunt taaare drăgăstoasă”, este anunțul de adopție publicat de Asociația Arca lui Norocel și disponibil AICI.

Pisicile albe, predispuse cancerului de piele din cauza expunerii la soare

Pisicile pot dezvolta cancer la urechi din cauza expunerii la soare, în special un tip de cancer numit carcinom cu celule scuamoase. Este un cancer de piele destul de agresiv care afectează mai ales pisicile cu blană albă sau deschisă la culoare, pentru că nu au suficient pigment (melanină) care să le protejeze pielea de razele UV. Expunerea repetată la soare, în special la soarele puternic din timpul verii, provoacă leziuni cel mai frecvent pe față, nas și urechi în rândul pisicilor deschise la culoare, potrivit petmd.com.

Acest cancer este adesea localizat pe marginile urechilor, nasului sau pleoapelor, arătând la început ca o crustă, o rană care nu se vindecă sau o ulcerație.

Acest tip de tumoare poate provoca mâncărimi și duce la iritarea pielii. Multe pisici afectate vor dori să se scarpine și să frece leziunile. Carcinomul cu celule scuamoase este local agresiv și se poate răspândi rapid pe pielea afectată, făcând dificilă îndepărtarea întregului țesut canceros.

Pisicile cu blană albă sau deschisă trebuie ferite de soarele puternic, mai ales între orele 10:00 și 16:00.

Dacă e diagnosticat devreme, carcinomul poate fi tratat prin: Chirurgie (îndepărtarea zonei afectate, adesea vârful urechii), radioterapie, crioterapie. Uneori, în cazuri avansate, nu mai există opțiuni curative.

Foto: Facebook Arca lui Norocel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *