Pentru că e vară și foarte multe animale sunt ținute în condiții improprii, Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul Poliției Române a primit numeroase sesizări de la cetățeni care au fost martori ai unor situații în care drepturile animalelor sunt încălcate în mod repetat – animale ținute în soare, la temperaturi ridicate, fără apă sau mâncare, ori alte cazuri de abuz asupra acestora. De aceea, Poliția Română face un apel către cetățeni:
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
„Dacă iubești, protejezi!
În ultimele zile, polițiștii pentru protecția animalelor au fost solicitați să salveze animale mutilate, legate și ținute în soare, fără apă, fără hrană.
Facem un apel către voi, proprietari de animale!
Legea prevede sancțiuni aspre pentru abandon, neglijență sau cruzime, dar înainte de orice, ar trebui să ne conducă omenia!
P.S.: Vă lăsăm și un clip, în comentarii. O dovadă de… omenie!
#ProtejeazăAnimalele
#PolițiaRomână”
„Dacă iubești, protejezi!” – Noua campanie a Poliției Române
Comentariile nu au întârziat să apară după publicarea postării, care, în mai puțin de două ore, a strâns peste 1.100 de like-uri și peste 350 de distribuiri.
„Să nu le mai țină dacă nu sunt în stare să le ofere CONFORT. De afecțiune nici nu se mai pune problema…” – a scris Diana Minaciu-Albișoru.
„Aplicați amenzi fără milă, bietele suflete nu pot vorbi!” – a scris un alt utilizator.
Comentarii și sugestii au venit chiar și din Țările de Jos:
„Nu este complicat. În fiecare sat, desemnați doi ofițeri de poliție care să meargă efectiv cu dvs. la infractor atunci când faceți un raport privind cruzimea sau neglijarea animalelor. Publicați datele lor de contact pe pagina locală de Facebook. Și lăsați amenzile să fie în beneficiul comunității – pentru îngrijirea copiilor, iluminatul stradal, ajutorarea celor nevoiași și așa mai departe. Fără aplicare, nu se oprește niciodată.” a comentat – Erna, Olanda – Topraisar.
Citește și:
”Demonizarea” ingredientelor din hrana pentru animale scade: Ce spun noile sondaje

Sursa foto: Poliția Română







