În luna martie, „Flow” a primit Oscarul pentru cel mai bun film animat, iar atunci au crescut adopțiile pisicilor negre la nivel mondial. De ce a fost nevoie de un film despre o pisică neagră pentru a crește adopțiile? Care este istoria celor mai „evitate” feline?
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Află dacă totul este un mit în acest articol, iar poate până la final te vei gândi să adopți o felină neagră.
Venerarea pisicilor negre sau izgonirea lor
În Egiptul antic, se considera că pisicile negre au puteri magice și de aceea trebuie venerate de toată lumea. Pisicile negre erau corelate cu zeița Bastet, protectoarea familiei și a femeilor și se credea că ele puteau oferi ajutor prin „puterile” lor.
În cultura europeană, lucrurile stăteau diferit. În anul 1233, papa Grigore al IX-lea a promulgat o lege prin care cerea uciderea pisicilor negre, deoarece spunea despre ele că ar avea legături cu diavolul și că puteau comunica cu spirite necurate.
În Evul Mediu au început așa-zisele „vânători de vrăjitoare” și au fost vizate și pisicile negre, din cauza culorii blănii. Negrul a fost mereu asociat cu nenorociri și doliu, așa că trebuiau eliminate, notează cricskydog.ro. În secolul XVI, a existat un val masiv de persecuție al energiei vrăjitorești, pedepsirea persoanelor care erau crezute a fi vrăjitoare și a animalelor de companie. De cele mai multe ori se întâmplau ca acestea să fie pisici negre.
În Orient, pisicile sunt văzute ca purtătoare de noroc. Japonezii caută să adopte pisici cât mai negre deoarece pigmentul precum tăciunele aduce noroc, cu cât este mai închis. Felinele negre protejează gospodăriile japonezilor și pot aduce și noroc în dragoste, pentru femeile singure.
În ceea ce privește folcorul românesc, pisicile negre sunt un adevărat mister. Deși unii români ar ocoli o pisică neagră pe stradă, în folcor o astfel de felină proteja comorile regilor sau era ghid spiritual pentru eroi.
De ce ar trebui să adopți o pisică neagră
Lăsând superstițiile, pisicile negre au un temperament mult mai echilibrat decât celelalte rase de feline. Pisicile negre au o blană moale, părul pe care îl lasă nu este vizibil și sunt mai previzibile în ceea ce privește comportamentul zilnic, potrivit fera.ro.

În SUA există un „sindrom al pisicii negre”, care se referă la rata scăzută de adopție a felinelor. O lucrare de cercetare din cadrul jurnalului „Animals” a prezentat că procentul de eutanasieri în rândul pisicilor negre este de 74%, în timp ce rata de adopție este de 10%.
Așadar, dacă decizi să adopți o pisică neagră, uită de superstițiile care circulă prin viu grai de secole întregi și verifică, înainte de toate, ca felina să nu aibă probleme de sănătate grave. Dacă totul este în regulă, poți să-i oferi un cămin iubitor, în care să fie mai mult decât un mit transmis din strămoși.
Citește și:
„Răcoresc” pisicile casa pe timp de vară? Mituri vs. realitate

Sursa foto: Freepik





