Un incident grav a avut loc în Munții Făgăraș, în zona Valea Șerbotei, unde un tânăr de 21 de ani a fost atacat și rănit grav de câinii unei stâne. Potrivit cabanierilor din zonă, este vorba despre 6-8 câini de rasă ciobănesc Kangal, recunoscuți pentru forța și agresivitatea lor atunci când apără turma, notează news.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Câini periculoși semnalați frecvent de turiști în zonă
Tânărul se afla în drumeție împreună cu câinele său când a fost atacat. În urma incidentului, victima a suferit mușcături serioase, iar câinele său a fost ucis de haita de câini de stână.
„Cu toate că nu este treaba noastră, ținem să vă informăm că în ultimul timp tot mai mulți turiști ne-au semnalat prezența câinilor (6 sau 8 din rasa Kangal) de la stâna din Valea Șerbotei în zona refugiul Scara, Căldarea Puha și Platoul Scărișoarei”, au transmis cabanierii de la Cabana Bărcaciu, duminică, printr-un mesaj publicat pe pagina lor de Facebook.
Aceștia au precizat că, sâmbătă, „inevitabilul s-a produs”: „Un tânăr de 21 de ani a fost atacat și mușcat foarte grav. Din păcate, cățelul lui a fost omorât. Ciudat este că pe toată durata zilei de ieri ciobanul cu turma de oi și haita de câini au stat toată ziua pe Platoul Scărișoarei”.
Victima a fost coborâtă din munte de cabanieri și salvamontiști și predată unui echipaj SMURD, care a preluat cazul și a transportat rănitul la spital.
Citește și:

Sursa foto: Freepik





