O femeie de 29 de ani care a abandonat doi pui de câine a fost surprinsă de camerele de supraveghere amplasate pe strada pe care a avut loc incidentul. Poliția Animalelor s-a autosesizat în acest caz și a amendat-o pe femeie conform legii.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Cât te costă abandonul animalelor
„După apariția în mediul online a unui videoclip care surprindea abandonarea a două exemplare canine juvenile dintr-un autoturism, pe o stradă intens circulată din municipiul Galați, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Galați s-au autosesizat, iar în urma verificărilor efectuate, a fost identificată conducătoarea auto”, au declarat autoritățile care s-au ocupat de caz.
Femeia responsabilă de abandonarea cățeilor a fost amendată cu 12.000 de lei, conform Legii 205/2004. Abandonul animalelor este ilegal potrivit Legii 138/2022.
Conform unor date din 2023, la fiecare doi câini adoptați din adăposturi, trei sunt lăsați în adăposturi. 30% dintre câinii din adăposturile din Ilfov sunt abandonați de propriile familii.
Cățelușii din Galați au fost recuperați de Poliția Animalelor și ulterior transportați într-un adăpost autorizat, iar în prezent au parte de îngrijiri. Cei doi blănoși își caută acum o familie.
Citește și: Respirația zgomotoasă NU e normală: Avertisment pentru deținătorii de câini cu față ”turtită”

Sursa foto: Facebook / Poliția Română





