Recompensele sunt acea formă prin care deținătorii de animale de companie le arată necuvântătoarelor că au făcut un lucru bun. Prin micile „tratații”, atât câinele, cât și pisica, se vor simți apreciați și într-o mai mare măsură iubiți, astfel că vor perpetua comportamentul care le-a adus bunătățile cu mare plăcere.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Totuși, există anumite momente când recompensele trebuie oferite. De asemenea, felul acestor recompense este extrem de important, iar dacă ținem cont de anumite reguli, acestea se pot transforma în adevărate rețete ale succesului mai ales în educarea patrupedelor, spune instructorul canin Mihai Nae.
Acesta a explicat, în exclusivitate pentru Pets&Cats care sunt elementele de care trebuie să ținem cont atunci când le oferim recompense animalelor noastre de companie.
Recompensele: Esențiale pentru educație
Asemenea unor copii care învață primele cuvinte, cum să se comporte și ce reguli trebuie să urmeze, animalele de companie învață în permanență cum să se adapteze vieții în familia în care ajunge. Fiecare dintre aceste familii este diferită, la fel și regulile „casei”, așa că pentru fiecare câine sau pisică experiența este și ea diferită.
Un lucru este comun, însă, și anume felul în care necuvântătorul se acomodează în noua locuință. Iar recompensele, însoțite evident de mângâieri și de vorbe bune sunt cheia succesului.
Este important, așadar, ca recompensarea animalului să fie făcută imediat după ce a încheiat o faptă care merită răsplătită. Animalele trăiesc în prezent și vor asocia acțiunea pe care tocmai au terminat-o cu succes cu ceva plăcut și o vor repeta cu plăcere ori de câte ori li se va solicita acest lucru, știind că la final urmează să primească ceva bun.
Cât de des oferim recompense
Din păcate, obișnuința are un cuvânt important de spus în orice comportament. Iar atunci când sunt oferite prea des, recompensele nu vor mai avea efectul așteptat.
În general, acestea trebuie să nu depășească 10% din aportul caloric zilnic, însă, în cazul în care animalul este în timpul unui curs de dresaj, de pildă, el va fi recompensat mai des, dar în cantități mai mici, pentru a putea încheia sesiunea și a pleca cu bagajul de abilități dorit.
Tipul de recompensă
Atât câinii cât și pisicile sunt animale pofticioase, gurmande și vor accepta cu plăcere orice tip de recompensă oferită. Evident că fiecare are preferințe și este posibil să reacționeze mai bine la anumite gusturi, însă fiecare deținător trebuie să aleagă conștient și să le adapteze fiecărui animal în parte, astfel încât acestea să nu aibă repercusiuni asupra dietei.
Ca regulă generală, recompensa trebuie să fie diferită de mâncarea de zi cu zi și de gustărelele obișnuite. Trebuie să fie ceva care să influențeze atât nasul, cât și creierul animalului, astfel încât să determine interesul animalului de a coopera, a executa anumite comenzi cu plăcere.
Gama este extrem de variată în magazinele de specialitate, dar la fel de bine pot fi folosite bucățele de cașcaval ori șuncă, întotdeauna cu acordul medicului veterinar.
Citește și:

Sursa foto: Unsplash / Marek Szturc





