Un eveniment ieșit din comun a avut loc recent pe Aeroportul Internațional din Miami, unde o pasageră a fost prinsă încercând să treacă prin punctul de control de securitate cu două țestoase ascunse în sutien. Comportamentul suspect al femeii a fost detectat de sistemele de scanare corporală, care au indicat prezența unor obiecte neobișnuite în zona superioară a corpului, transmite CBS News.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
O turistă a ascuns două țestoase în…sutien
În urma unei verificări amănunțite, agenții de securitate au descoperit că femeia transporta două țestoase, ambalate rudimentar în tifon și folie de plastic. Din nefericire, una dintre reptile era deja fără viață în momentul descoperirii. Cealaltă a fost salvată și predată autorităților din Florida, adică Departamentului pentru Pescuit și Faună Sălbatică.
Incidentul a fost raportat oficial de Administrația pentru Securitatea Transporturilor (TSA), care a publicat și imagini cu reptilele pe rețelele sociale.
Apeluri la responsabilitate din partea autorităților
Reprezentanții TSA au transmis un mesaj ferm călătorilor, reamintindu-le că animalele de companie, inclusiv țestoasele, pot fi transportate legal prin punctele de control ale aeroporturilor, atât timp cât sunt respectate procedurile legale. Acestea presupun scoaterea animalului din cușcă, trecerea acestuia prin punctul de control, în timp ce recipientul este supus razelor X.
Totuși, autoritățile au insistat că astfel de încercări de a ascunde animalele în locuri neadecvate și periculoase sunt complet inacceptabile și pot avea consecințe grave atât pentru pasageri, cât și pentru animale.
Cazuri similare: șerpi, păsări și reptile ascunse ilegal
Acest incident nu este singular. În trecut au existat mai multe tentative de a introduce animale în mod ilegal în aeroporturi din Statele Unite. În martie, la Aeroportul Internațional Newark Liberty, un alt pasager a fost descoperit cu o broască țestoasă ascunsă în pantaloni. De această dată, reptila a supraviețuit.
În 2024, un alt caz a atras atenția autorităților când un bărbat a încercat să urce în avion cu o pungă plină de șerpi. De asemeea, în Miami, oficialii aeroportului au descoperit o geantă de voiaj din care se auzeau ciripituri. În urma controlului, s-a constatat că în bagaj erau ascunse ouă de papagal amazonian și păsări vii. Bărbatul implicat venise din Nicaragua și urma să călătorească spre Taiwan. Acesta a fost acuzat de contrabandă cu animale sălbatice și a pledat vinovat.
Contrabanda cu animale
Astfel de incidente scot în evidență o realitate îngrijorătoare: traficul ilegal cu animale sălbatice este încă o practică răspândită, care pune în pericol atât biodiversitatea, cât și siguranța oamenilor. În ciuda regulilor clare privind transportul animalelor, unele persoane aleg să recurgă la metode periculoase și inumane pentru a-și atinge scopurile.

sursa foto: CBS News





