Sursa foto: imagine generată cu deepAI
Este uimitor cum un mit, odată ce prinde atenția publicului, mai ales prin media mainstream, poate căpăta o viață proprie — una care pare să nu se mai termine nici măcar după ani buni.
Un exemplu elocvent este un studiu lansat în 2017 de Gregory Okin, de la Universitatea California Los Angeles (UCLA), care susținea că hrana pentru câini și pisici ar genera aproape 25% din emisiile de combustibili fosili din agricultură în SUA. Chiar și la opt ani distanță, acest studiu este încă citat ca fapt real, inclusiv de publicații importante precum New York Times.
Și asta, în ciuda faptului că cercetarea și concluziile sale au fost puse sub semnul întrebării și chiar demontate de la început, dar și după, notează Pet Food Industry.
De ce persistă mitul
În multe articole, informații demontate continuă să circule ca adevăruri absolute. Problema este că sursele care contrazic narațiunea inițială nu primesc aceeași expunere și atenție. Iar când vorbim despre două subiecte sensibile — dragostea pentru animale și grija pentru mediu — tensiunea creată alimentează și mai mult panica și senzaționalul.
În cele din urmă, totul se transformă într-o legendă urbană greu de demontat.
Proteina din hrana pentru animale nu este „de consum uman”
Principala eroare a studiului Okin a fost să considere că proteinele animale din hrana pentru câini și pisici sunt toate de calitate umană, cu amprenta de mediu aferentă.
În realitate, o mare parte din aceste proteine, dar și alte ingrediente din hrana pentru animale, provin din resturi și subproduse rezultate din industria alimentară umană — materiale considerate „deșeuri”, care altfel ar ajunge la groapa de gunoi.
De exemplu, conform Asociației Nord-Americane a Renderizatorilor, 50% din masa corpului animalelor de fermă este considerată necomestibilă pentru oameni. Dacă aceste resturi nu ar fi transformate în ingrediente pentru hrana animalelor, împreună cu grăsimile și uleiurile din alte surse, ele ar umple toate spațiile disponibile de depozitare a deșeurilor în doar patru ani.
Hrana pentru animale conține multe ingrediente „upcycled”
Un studiu din 2025 al Institutului pentru Educație și Cercetare în Alimentație (IFEEDER) arată că aproape 50% din ingredientele folosite în hrana pentru animale din SUA sunt „upcycled” — adică reutilizate, provenind din co-produsul procesării porumbului, drojdiei sau chiar din resturi vegetale precum pielițele de roșii și cojile de fructe de pădure.
Alte greșeli din studiul Okin
Okin a mai presupus că primele cinci ingrediente listate în hrana pentru animale contribuie în mod egal la impactul de mediu și că acestea alcătuiesc majoritatea hranei consumate. Aceste ipoteze sunt greșite și prea conservatoare, spune Ryan Yamka, Ph.D., expert în cercetare și dezvoltare pentru compania Farmer’s Dog, care a demontat studiul în 2017.
Yamka subliniază și alte cercetări valoroase, precum cele realizate de Swanson et al., care au analizat sustenabilitatea hranei pentru animale și impactul ingredientelor de calitate umană versus cele de tip subprodus.
Din păcate, astfel de studii au fost rareori menționate în mass-media, iar articolul din New York Times din 29 iulie 2025 nici măcar nu le-a amintit.
Nu poți compara carnea de calitate umană cu făina de carne pentru animale
O jurnalistă care a scris recent despre acest subiect, Rachel Nuwer, a abordat și alte modalități prin care animalele de companie influențează mediul. Însă, în ceea ce privește hrana pentru animale, ea a trecut cu vederea diferența esențială dintre proteinele pentru consum uman și subprodusele animale folosite în hrana pentru câini și pisici.
Un studiu global din 2020 a subliniat chiar că studiile anterioare, inclusiv cel al lui Okin, au supraestimat impactul ambiental al hranei pentru animale, atribuind același efect kilogramului de carne de vită premium ca și kilogramului de subprodus animal.
Când dezinformarea devine „adevăr”
Această situație ne amintește de controversa legată de hrana fără cereale și bolile cardiace la câini (DCM), un subiect amplu mediatizat pe baza unor date limitate, care a generat multă confuzie și panică.
Spre norocul nostru, cercetările ulterioare au infirmat legătura cauzală între aceste alimente și boală, iar informațiile corecte au început să fie incluse în discuții.
Ce rămâne de făcut
Dezinformarea despre impactul hranei pentru animale asupra mediului nu este la fel de gravă ca în cazul DCM, însă este clar că avem nevoie de mai multe studii riguroase, bine promovate și explicate publicului larg.
Doar așa vom putea înțelege cu adevărat care este impactul real și cum să ne îngrijim de sănătatea animalelor noastre fără să rănim planeta.
Citește și:
Pisica vs. câinele: de ce oamenii de știință nu pot decide cine este mai inteligent?
