sursa foto: Pexels
Pisicile domestice sunt, prin natura lor, animale extrem de teritoriale. Spre deosebire de câini, care își definesc viața prin apartenența la un grup sau la o „haită”, felinele își construiesc existența în jurul unui teritoriu bine delimitat, pe care îl percep ca sursa lor de siguranță, hrană și confort. Teritoriul nu este o simplă zonă geografică, ci un spațiu complex, structurat pe mai multe arii funcționale: una destinată hranei, alta pentru odihnă, una folosită pentru nevoi și altele dedicate explorării sau „vânătorii”.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Acest atașament față de locul în care trăiesc explică parțial de ce, atunci când sunt duse departe de casă, pisicile simt nevoia instinctivă de a se întoarce. Ele nu revin neapărat pentru oameni, ci pentru spațiul care le oferă siguranță și mâncare.
Cum își marchează pisicile teritoriul
Pentru a-și recunoaște teritoriul, pisicile utilizează un mecanism chimic: feromonii. Aceștia sunt substanțe secretate de glande speciale, percepute doar prin miros. Cel mai des întâlnit mod de marcare este frecarea feței de obiecte, pereți, colțuri de mobilier sau chiar de oameni. Aceste gesturi aparent afectuoase ascund un scop precis: depunerea feromonilor faciali, care transmit mesajul „acesta este locul meu”.
Pe lângă aceste urme invizibile pentru ochiul uman, pisicile își mai marchează teritoriul prin zgâriat sau, în anumite cazuri, prin urinare. Toate aceste semnale servesc drept repere pentru pisică, dar și ca avertisment pentru alte animale. Astfel, teritoriul devine un spațiu personalizat, încărcat cu indicii olfactive care îi confirmă felinei că se află „acasă”, scrie El Pais.
Cât de mare poate fi teritoriul unei pisici
Dimensiunea teritoriului variază în funcție de personalitatea pisicii, de mediul în care trăiește și de resursele disponibile. O pisică de apartament poate considera toată locuința ca fiind domeniul ei, împărțindu-l pe zone funcționale. În schimb, o felină cu acces afară sau care trăiește în mediul rural poate deține un teritoriu de câteva străzi, grădini sau chiar hectare.
În general, pisicile mai încrezătoare și active tind să aibă teritorii extinse, în timp ce animalele mai timide preferă spații reduse, dar bine cunoscute. Acest aspect are o importanță directă atunci când discutăm despre posibilitatea ca pisica să revină acasă de la distanțe mari.
Întoarcerea de la sute sau chiar mii de kilometri
Întrebarea dacă o pisică poate străbate singură o distanță uriașă până acasă nu este doar teoretică. În Statele Unite a existat un caz mediatizat în care o felină s-a pierdut la peste 1000 de kilometri de locuința sa. Stăpânii au căutat-o în zadar, au revenit acasă fără ea, dar câteva luni mai târziu, animalul a fost găsit într-un oraș situat mult mai aproape de punctul de plecare. Practic, pisica se întorcea la familia ei umană.
Explicații științifice
Specialiștii au avansat câteva ipoteze interesante cu privire la „busola interioară” a pisicilor:
Feromonii și memoria olfactivă: când se îndepărtează de casă, pisica lasă urme olfactive care să o ajute să regăsească drumul înapoi. Totuși, această metodă este eficientă doar pe distanțe scurte.
Orientarea după câmpurile magnetice ale Pământului: unele animale, precum păsările migratoare, țestoasele marine sau rechinii, folosesc magnetorecepția pentru navigarea pe distanțe uriașe. Cercetătorii bănuiesc că și pisicile ar putea avea această capacitate latentă.
Instinctul teritorial: dorința să revină la spațiul familiar este extrem de puternică și ar putea stimula pisica să se deplaseze necontenit în direcția potrivită, până își regăsește teritoriul.
Pisici vs. câini, două moduri diferite de a se raporta la „acasă”
Pentru a înțelege mai bine fenomenul, este util să comparăm pisicile și câinii. Aceștia din urmă provin din lupi, animale sociale pentru care apartenența la grup este vitală. Astfel, câinele este atras mai degrabă de stăpânii săi decât de locul în sine. Îl interesează „haita”, nu teritoriul.
Pisica, în schimb, este un animal solitar. Pentru ea, prioritatea o reprezintă spațiul unde se simte în siguranță, unde găsește hrană și adăpost. Chiar și relația cu puii reflectă acest comportament: odată ce aceștia cresc, mama îi alungă pentru a-și căuta propriile teritorii, mai ales în condiții de hrană limitate.
Răspunsul la întrebarea inițială este: da, există pisici care au reușit să parcurgă singure distanțe impresionante pentru a reveni acasă. Totuși, aceste cazuri sunt rare și insuficient înțelese din punct de vedere științific. Fascinația vine din faptul că ele combină instinctul teritorial, capacitatea de orientare și, posibil, mecanisme biologice încă puțin explorate, precum percepția câmpurilor magnetice.
