Rico, un câine originar din Portugalia, se afla într-un adăpost de animale și își aștepta sfârșitul, după ce veterinarii îl programaseră la eutanasiere. Viața i s-a schimbat atunci când a intrat în adăpost Rachel, o femeie ce era în căutarea unui prieten blănos pe viață. Acum, cei doi salvează câini despărțiți de familie și îi ajută să-și găsească drumul spre casă.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Salvatorul celor ca el
Stâpâna lui Rico a declarat pentru BBC că l-a dus pe câine la cursuri de dresaj, unde a învățat să găsească animale dispărute după miros. Încă de la început, Rico a demonstrat că are un talent înnăscut și este făcut pentru această „meserie”.
Rachel, stăpâna lui Rico, deține școala unde și-a dus câinele la dresaj și i-a descoperit abilitățile acestuia atunci când încerca să-i crească încrederea în bărbați și copii. „În momentul în care Rico simte un miros specific unui animal, i se luminează ochii și pleacă în căutarea lui. ”
Rachel l-a văzut pentru prima dată pe Rico, în vârstă de 10 ani, pe pagina de Facebook a adăpostului unde locuia el. Femeia s-a îndrăgostit la prima vedere de cățel și a fost determinată să-l aducă în Anglia, unde trăiește ea și să-i ofere o a doua șansă la viață.

De când l-a adoptat, Rico a reușit să găsească doi câini dispăruți în doar câteva minute și să-i aducă înapoi la casele lor. Un caz notabil pentru patruped este o capybara dispărută de la o grădină zoo, pe care a găsit-o după o săptămână de la dispariție. Acum, Rico este nominalizat la premiul BBC „Make a difference”.
Citește și:
Paznicul cu blană: Mike, motanul care a păzit Muzeul Britanic timp de 20 de ani

Sursa foto: Rachel Rogers





