Alimentația sănătoasă este un element important în ceea ce privește o viață echilibrată și calitativă a unui animal. Medeea Iliopolos, medic veterinar și fondatoarea cabinetului Mvet din Onești, a discutat cu Pets&Cats despre greșelile pe care, neintenționat, le fac stăpânii de animale în ceea ce privește alimentația patrupedului.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Mâncarea gătită, benefică sau dăunătoare pentru animalele de companie?
Medeea Iliopolos a declarat pentru Pets&Cats că o dietă corectă și sănătoasă pentru patruped este alcătuită din minerale și vitamine, obținute din mai multe feluri de mâncare. Nu este indicat ca regimul să se bazeze pe un singur fel de hrană.
„O dietă bogată în cereale, spre exemplu, eu nu recomand. Nu sunt nici contra grain free, dar nici să avem 98% din mâncare doar cereale. ”
Medeea a mai discutat și despre hrana gătită în casă, o alternativă la care stăpânii încep să apeleze din ce în ce mai des.
„Nu am nimic împotriva mâncării de casă, dacă este făcută corect. Nu sunt de acord, însă, cu menținerea unui singur fel de mâncare toată viața, cum ar fi orezul cu carne. Îl privezi de vitaminele și mineralele de care are nevoie.”
Medicul sfătuiește stăpânii de animale să aleagă legume care fac bine patrupedului, să schimbe carnea periodic, să suplimenteze și să pună puțin ou.
„În plus, nu trebuie să-i hrănim doar cu ciorbă și pâine sau resturi alimentare tot timpul.”
Citește și:

Sursa foto: Freepik





