Trei câini subnutriți și ținuți în condiții mizere au fost găsiți de reprezentanții RSPCA, cea mai mare asociație pentru protecția animalelor din Marea Britanie. În urma unor plângeri legate de câinii înfometați, doi agenți RSPCA au venit în inspecție în locuința cuplului, unde au găsit animalele în cauză.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Ce au găsit autoritățile
Inspectorii RSPCA au descoperit mai mulți câini ținuți în 5 cuști de metal, toate plasate în sufrageria apartamentului. Toți câinii erau atât de slabi încât aveau coastele vizibile, iar în cuști au fost găsite fecale vechi. Câinii nu aveau nici apă, nici mâncare în apropiere.
Unul dintre inspectorii care s-a ocupat de caz a declarat: „Era evident că Ziggy, Luna și Valka nu primeau hrană adecvată sau într-o cantitate suficientă pentru a le menține sănătatea, ceea ce contrasta puternic cu alți doi câini care erau ținuți pe aceeași proprietate și care aveau o greutate corporală normală.”

Potrivit Dogs Today, cazul s-a întâmplat în mai 2024, însă cuplul a fost așteptat în sala de judecată în luna august a acestui an. Deși inculpații au susținut că au făcut îmbunătățiri la locuința lor, judecătorul le-a descris acțiunile ca „neglijență îndelungată”.
Cuplul a fost condamnat la închisoare cu suspendare, au primit interdicție 2 ani din a deține animale și trebuie să plătească amenzi de 550 de lire. Între timp, câinii lor au revenit la greutatea inițială și au fost adoptați de alte familii.
De ce pisicile sunt obsedate de cutii: 4 motive surprinzătoare explicate de experți

Sursa foto: RSPCA





