O cățelușă nevăzătoare din România are parte de grija și iubirea unei familii din Germania. Neve s-a născut cu anoftalmie, adică fără ochi. Patrupeda a fost abandonată, a ajuns în adăpost și în cele din urmă a fost adoptată de o familie din Germania. Cu ajutorul unor oameni iubitori, cățelușa fără ochi duce o viață normală, bazându-se pe miros, atingeri și pe încrederea pentru cei care au decis să o primească în familia lor.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Asociația Casa lui Patrocle a fost cea care i-a oferit șansa la o viață în siguranță. Cățelușa a ajuns pe drumuri la nici un an, iar cei de la adăpost au ales să-i fie salvatori. I-au oferit o casă temporară, un țarc pe care l-a explorat cu nasul, cu răbdare și cu un curaj care ar face invidios orice aventurier. La scurt timp, cățelușa a ajuns într-o familie adevărată. Povestea lui Neve este doar una dintre multele exemple care arată cât de mult poate însemna o șansă oferită la timp.
Cățelușa Neve s-a născut fără ochi, dar și-a inventat propria lumină
„În vremea-n care am cunoscut-o avea mai puțin de un an și lumea ei era alcătuită din pași, mirosuri și atingeri.
S-a născut fără zori la fereastră, (adică fără ochișori), dar și-a inventat propria lumină: caldă, rotundă, așezată cuminte în piept.
Fericirea ei nu s-a sprijinit pe vedere, ci pe încredere în podelele care nu au trădat-o, în palmele care au atins-o, în vocile care i-au desenat harta lumii.
Într-o zi, cineva a închis o ușă. Noi am deschis alta. Am ales să fim umăr, adăpost, nu ecou al vinovăției. I-am spus Neve, nume de iarnă curată. În câteva ore a cartografiat universul țarcului: a găsit un loc al ei, cușca și-a făcut-o cuib. Nasul i-a fost busolă, iar curajul, o fâșie de soare care nu se stinge”, și-au amintit cei de la Casa lui Patrocle – Animal Rescue.

Cățelușa albă, care nu poate vedea, dar care poate simți și iubi înzecit, duce acum o viață fericită alături de familia ei din Germania.
„Pentru că bunătatea atrage bunătate, povestea ei a mers mai departe: Neve a fost adoptată în Germania. Trăiește o viață bună și e iubită, apreciată pentru ceea ce este! Așa cum este!”, au transmis salvatorii Nevei de la Casa lui Patrocle pe pagina lor de Facebook.
Asociația din județul Suceava activează în domeniul protecției animalelor în România, fiind implicată în salvarea, îngrijirea și oferirea spre adopție a câinilor abandonați sau aflați în situații critice.

Foto: Facebook Casa lui Patrocle - Animal Rescue





