Viralul zilei | Poveste cu final fericit pentru o broscuță neatentă: A fost găsită în salată și s-a ales cu o casă permanentă (VIDEO)

broască verde sursa foto: colaj, captură video, Facebook - The Dodo

O poveste ce a dus la un final fericit despre o broscuță neatentă ce a fost găsită în salata unui bărbat, ajunsă acolo în mod evident accidental, a devenit virală pe internet.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Poveste cu final fericit pentru o broscuță neatentă ajunsă într-o salată

Cu siguranță oricine s-ar trezi cu o broască în salată, la 2 dimineața, s-ar speria și poate chiar ar reacționa exagerat. Însă acest bărbat a ales o altă variantă, puțin așteptată, dar cu siguranță cea mai bună atât pentru broscuță, cât și pentru el.

În loc să intre în panică și să izgonească broasca, acesta a păstrat-o, ținând cont de faptul că afară era foarte frig, iar vietatea era deja deshidratată. A improvizat un adăpost temporar, însă broscuța continua să scape și să caute un loc potrivit pentru ea.

Botezată între timp Tony, broscuța a devenit, după cum spune noul său stăpân, potrivit paginii de Facebook The Dodo, un artist al evadărilor, sărind din terariul improvizat de nenumărate ori. Când a văzut că nu îl mai poate ține pe Tony în aceste condiții, a decis să îi cumpere un terariu mai mare, amenajat frumos cu apă și plante și perfect pentru nevoile broscuței.

După ce a fost mutat în noua sa casă, Tony nu a mai încercat să evadeze, ba chiar a cercetat curios fiecare colț al acvariului său, părând mai mult decât mulțumit de noua sa viață, de această dată ferită de pericole. Astfel, o întâmplare banală a fost transformată într-o poveste despre compasiune.

Citește și:

  • Raluca Alexe este editor la Pets&Cats și se declară o iubitoare de viață, dar și de vieți. Parcursul ei profesional a pornit de la presa mondenă (WowBiz, SpyNews), ajungând să scrie cu plăcere despre animăluțele din toată lumea. A trecut prin mai multe redacții, printre care Național TV (reporter), România TV sau Fanatik (redactor) și crede cu tărie că o bună informare poate vindeca cele mai mari defecte ale oamenilor.

    Vezi toate articolele

sursa foto: colaj, captură video, Facebook - The Dodo

By Raluca Alexe

Raluca Alexe este editor la Pets&Cats și se declară o iubitoare de viață, dar și de vieți. Parcursul ei profesional a pornit de la presa mondenă (WowBiz, SpyNews), ajungând să scrie cu plăcere despre animăluțele din toată lumea. A trecut prin mai multe redacții, printre care Național TV (reporter), România TV sau Fanatik (redactor) și crede cu tărie că o bună informare poate vindeca cele mai mari defecte ale oamenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *