Campania „Adoptă un cățel” continuă la Constanța: Când și unde îi poți întâlni pe viitorii tăi tovarăși blănoși

o femeie tine in brate un caine Sursa foto: Freepik

Dacă ai visat vreodată să-ți găsești un companion loial, jucăuș și cu suflet mare, acum este momentul să acționezi! La Constanța, continuă campania „Adoptă un cățel”, iar adăpostul public de animale abandonate deschide ușile pentru toți iubitorii de câini dornici să ofere o casă caldă și iubire sinceră unor patrupede minunate.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Toți câinii disponibili pentru adopție sunt de rasă comună, dar au ceva ce nu se poate cumpăra: inimi pline de afecțiune și recunoștință. În plus, aceștia sunt deja deparazitați, vaccinați, microcipați și înregistrați oficial. Fiecare adopție este însoțită de un control medical complet și recomandări personalizate de îngrijire oferite de medicii veterinari.

Scopul este clar: adăpostul să fie doar o etapă temporară, iar prin sprijinul tău, aceste suflete să găsească familii iubitoare. Mai mult, fiecare câine adoptat eliberează loc pentru alte animale fără stăpân să primească îngrijirile necesare.

Unde și când poți adopta un cățel în Constanța

Adăpostul se află pe strada Câmpul cu Flori nr. 11 (fostă Vârful cu Dor nr. 5), iar programul de vizitare este:

  • Luni, marți, miercuri și vineri: 10:00 – 14:00
  • Joi: 09:30 – 17:30
  • Sâmbătă și duminică: închis

Ce trebuie să știi înainte de adopție

Pentru a adopta, vei avea nevoie să prezinți un act care să ateste că spațiul în care va locui câinele este corespunzător, dovada resurselor materiale necesare pentru îngrijirea lui și, dacă adopți mai mult de doi câini, acordul vecinilor sau al asociației de proprietari.

Dacă vrei să afli mai multe, sună la 0733 045 213 pentru informații suplimentare sau pentru programări!

Citește și:

VIDEO | Laboratorul groazei: Beagle cu răni deschise și maimuțe infectate, la lumina zilei / PETA dezvăluie ororile de la Palamur Biosciences, unde se fac experimente și pentru clienți din SUA

Atenție, părinți de câini! O greșeală comună îi poate fi fatală prietenului blănos / Avertismentul unui dresor celebru

Sursa foto: Freepik

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *