O autoritate locală ia în calcul extinderea serviciilor sale funerare prin introducerea incinerării animalelor de companie, pe fondul unei „cereri tot mai mari”, notează BBC News.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Consiliul local din Newcastle-under-Lyme, din Marea Britanie, a anunțat că dezvoltă planuri pentru un crematoriu dedicat animalelor în incinta actualului Bradwell Crematorium.
De ce era nevoie de un crematoriu pentru animale
Serviciul ar include colectarea animalelor decedate de la cabinetele veterinare, precum și o cameră privată unde stăpânii să-și poată lua rămas bun în intimitate.
Consiliul a precizat că echipamentele folosite pentru incinerarea animalelor nu vor fi cele existente, iar un consilier local a subliniat că nu va exista „absolut nicio suprapunere” între activitățile pentru oameni și cele pentru animale.
Cum va funcționa serviciul și ce beneficii vor avea stăpânii de animale
Planul de afaceri prevede construirea unui crematoriu dedicat pentru animale de până la 50 kg, precum și o cameră secundară pentru animale mai mici.
Autoritățile spun că cel puțin jumătate dintre deținătorii de animale organizează funeralii sau ceremonii de comemorare, conform studiilor efectuate.
„Suntem o națiune de iubitori de animale”, a declarat consilierul David Hutchison.
Acesta a adăugat că există o cerere tot mai mare pentru astfel de servicii, care în prezent nu sunt disponibile decât la distanțe mari de localitate.
„Asemenea ceremoniilor pentru oameni, obiectivul este să oferim un serviciu profesional și personalizat. Subliniem însă că va exista o separare completă între facilitățile destinate oamenilor și cele pentru animale.” a declarat el.
Consiliul dorește ca acest serviciu premium să includă, printre altele, returnarea garantată a cenușii individuale a animalului, ceea ce depășește standardele curente de pe piață.
Pentru implementarea proiectului, autoritățile locale vor avea nevoie de licență de la Departamentul pentru Mediu, Alimentație și Afaceri Rurale și de autorizație de construcție.
Citește și:
Legi ciudate pentru animale de companie pe care nu le credeai posibile
VIDEO | Pot pisicile să mănânce pepene roșu? Ce spun medicii veterinari

Sursa foto: Imagine generată cu IA





