Dacă ai plănuit să mergi la mare și să iei și câinele cu tine la plajă, te rog să ai mare grijă la scoici. Pe cât de inofensive par, pe atât de periculoase sunt de fapt pentru patrupedul tău. Ia în considerare o plajă pet-friendly dacă vrei să te bucuri de vacanța de vară în compania blănosului tău, fără să te confrunți cu probleme din cauza micilor comori ascunse în nisip.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Cât de periculoase sunt scoicile pentru câini
Curiozitatea îl face pe blănos să sape în nisip și să găsească mica comoară. Iar apoi, tot curiozitatea îl împinge să o înghită. De aici până la sufocare, blocaje intestinale sau leziuni bucale nu este decât un pas, scrie The Spruce Pets.
De asemenea, câinii își pot răni lăbuțele în scoici atunci când merg pe plajă. Tocmai de aceea este indicat să-i verifici pernuțele după o plimbare pe nisip.
Un alt pericol este reprezentat și de bacteriile care pot duce la gastroenterite severe sau tulburări digestive.
Pericolele pe care le poate întâmpina un câine pe o plajă cu scoici
1. Tăieturi și leziuni ale labelor
Atunci când câinele are chef de alergat, zonele pline cu scoici nu sunt cele mai indicate pentru că patrupedul se poate tăia. Chiar și o plimbare scurtă poate fi periculoasă pentru câinele tău într-o astfel de zonă.
Primul lucru pe care trebuie să-l faci dacă blănosul tău s-a tăiat într-o scoică este să-l duci de urgență la medicul veterinar pentru a preveni o potențială infecție.
2. Infecții cauzate de tăieturi sau leziuni
Unele scoici pot fi purtătoare de bacterii marine. Altele, printr-o simplă tăietură transportă nisipul fin în rana câinelui. În orice caz, în ambele cazuri câinele tău se poate confrunta cu infecții serioase.
3. Leziuni bucale și digestive
Alți câini sunt mai curioși și nu se rezumă doar la alergat. Atunci când dau de o scoică ce li se poate părea interesantă încep să o adulmece și, de ce nu, să o roadă sau chiar să o înghită.
Rosul scoicilor duce la leziuni bucale, urmate de infecții. Înghițirea acestora duce la leziuni digestive, întrucât fragmentele de scoică se comportă precum cioburile de sticlă odată ingerate. Acestea pot provoca ulterior sângerări sau perforații interne.
4. Sufocare
Dacă scoica este prea mare, aceasta poate bloca gâtul câinelui tău și poate duce la sufocare. Se poate întâmpla, însă, și cu bucățele mici de scoică.
5. Blocaje intestinale
Fragmentele de scoică ce nu se pot digera pot duce la obstrucții ale tractului digestiv. Așa cum spuneam mai sus, se poate ajunge chiar și la leziuni și perforații interne. Ce urmează? Vizita de urgență la medicul veterinar.
6. Tulburări digestive severe
Scoicile care se află în descompunere pot conține Salmonella sau Vibrio, bacterii periculoase care provoacă gastroenterite severe. De asemenea, resturile de moluște sau crabi conțin toxine care pot provoca tulburări digestive.
Câinele meu a înghițit o scoică. Ce trebuie să fac?
- În primul rând, trebuie să identifici dimensiunea scoicii înghițite, iar apoi să nu-i mai oferi apă și mâncare o perioadă.
- Dacă patrupedul a înghițit fragmente foarte mici de scoică, de sub 1 centimetru, analizează-l timp de 48 de ore: urmărește dacă are stări de greață și vomă, diaree sau este letargic.
- Dacă, însă, dimensiunea scoicii ingerate este mare sau dacă scoica a fost destul de ascuțită, trebuie să mergi de urgență la medicul veterinar.
- Dacă patrupedul nu are scaun timp de 24 – 48 de ore, mergi de urgență la medicul veterinar.
- Dacă abdomentul câinelui tău este sensibil, apelează de urgență la medicul veterinar.
Câinele meu s-a tăiat într-o scoică pe plajă. Ce trebuie să fac?
- În primul rând, trebuie să verifici foarte bine zona lezată, iar apoi să clătești cu apă curată pentru a elimina nisipul sau alte impurități.
- Apoi, scoate fragmentele vizibile de scoică cu o pensetă și poți clăti din nou cu apă curată.
- Usucă foarte bine zona și apoi dezinfectează cu șervețele antiseptice. Acum poți aplica un strat subțire de unguent special pentru astfel de situații.
- La final, ai grijă să-i bandajezi laba câinelui tău, însă nu foarte strâns.
- Acum trebuie să monitorizezi starea câinelui tău timp de 24 de ore. Dacă rana nu se ameliorează, mergi la medicul veterinar pentru un consult.
Cum previn pericolele la plajă dacă am câine
- Alege zone pet friendly, fără prea multe scoici. Evită, de asemenea, și zonele stâncoase.
- Poți opta pentru botoșei speciali pentru câini.
- Verifică și clătește lăbuțele câinelui după fiecare plimbare pe plajă.

Sursa foto: Pexels





