Bulgaria se pregătește să treacă la euro. Decizia vine într-un moment de schimbări economice importante pentru acest stat și are potențialul de a remodela mediul de afaceri, inclusiv un sector de nișă aflat pe creștere, precum cea a industriei hranei pentru animale, potrivit PetsInternational.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
La 8 iulie 2025, Parlamentul European a aprobat aderarea Bulgariei la zona euro, adoptarea monedei unice fiind programată pentru 1 ianuarie 2026. Astfel, Bulgaria va deveni al 21-lea stat membru care a făcut trecerea.
Deși țara are un istoric de instabilitate fiscală, inflație și deficit de forță de muncă, există semnale pozitive. Bulgaria a obținut un scor de 0,845 în Indicele Dezvoltării Umane al ONU, clasându-se pe locul 55 din 193 de state, iar Banca Mondială o încadrează drept „economie cu venituri ridicate”, cu un VNB pe cap de locuitor de 13.189 euro în 2024.
Integrarea Bulgariei în zona euro ar putea contribui la accelerarea acestei evoluții. Eliminarea barierelor valutare va reduce costurile de tranzacție, va simplifica operațiunile comerciale și va încuraja schimburile internaționale. Totodată, stabilitatea monedei unice și accesul mai facil la finanțare pot stimula investițiile în infrastructură, producție și retail.
Potențial de creștere regională
Industria hranei pentru animale se află într-un moment favorabil, cu oportunități atât în producția tradițională, cât și în dezvoltarea de soluții inovatoare și sustenabile, de exemplu proteine alternative. Conform Euromonitor, piața hranei pentru animale din Bulgaria este estimată la 264,4 milioane euro în 2025, cu o creștere de 6,2% față de anul precedent.
Pentru companiile din sector, aderarea la euro este privită ca o oportunitate. Marii producători salută tranziția și subliniază că dispariția comisioanelor de conversie valutară va reduce costurile și va îmbunătăți climatul economic prin stabilitate și rate mai mici la credite.
De asemenea, aceștia consideră că acest proces va facilita investițiile în genetică, robotică și producție la scară. Cu alte cuvinte, industria consideră că Bulgaria are potențialul de a deveni furnizor european de ingrediente sustenabile pentru hrana animalelor.
Citește și:






