Iubitorii de câini şi pisici sunt aşteptaţi, de Ziua Mondială a Animalelor, la târgul de adopţii, care va avea loc vineri pe peluza Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, transmite News.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
„Ne dorim ca fiecare vizitator să plece acasă cu un companion blănos, sănătos, microcipat, deparazitat, vaccinat şi, în funcţie de vârstă, sterilizat”, au transmis reprezentanţii Muzeului într-un comunicat.
Pe peluza din faţa muzeului, Jandarmeria Română va susţine demonstraţii de dresaj canin şi ecvestru.
Cei mici vor avea şi o zonă dedicată pentru exersarea abilităţilor artistice, unde îşi vor putea exprima talentul artistic prin desen şi colorat, dând viaţă animalelor lor preferate.
Programul activităţilor:
- 10:00 – 19:00 – Vizitarea gratuită a expoziţiei permanente;
- 10:00, 11:00, 12:00 şi 13.00 – Ateliere cu tematică de mediu susţinute de echipa de proiect a Serviciului Ecologie Urbană din cadrul Direcţiei de Mediu;
- 10:00 – 17:00 – Treasure Hunt „Porneşte în DinoAventură” în expoziţa permanentă a muzeului;
- 10:00 – 17:00 – Desene colorate cu animale preferate;
- 10:00 – 15:00 – Târg de adopţii câini şi pisici pe peluza din faţa muzeului;
- 11:00 – 16:00 – Demonstraţii de dresaj canin şi ecvestru pe peluza din faţa muzeului – un program organizat de către corpul ecvestru şi cel canin ale Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Programările pentru atelierele cu tematică de mediu pot fi făcute pe adresa de email a Direcţiei de Mediu – Serviciul Ecologie Urbană.
Activităţile de pe peluza din faţa Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” se vor desfăşura doar în condiţii meteo favorabile.
Ziua Mondială a Animalelor a luat naştere în urma convenţiei ecologiştilor din Florenţa, în anul 1931, şi a avut drept scop atragerea atenţiei asupra creşterii alarmante a numărului speciilor de animale pe cale de dispariţie. În prezent, această zi are menirea de a recunoaşte rolul important ocupat de animale atât în natură, cât şi în viaţa oamenilor.
Acest eveniment nu este doar un proiect punctual, ci o tradiţie în formare, anul acesta fiind la a treia ediţie. De la prezentări tematice, la campanii vizuale şi acţiuni educative, proiectul are menirea de a sublinia rolul important ocupat de animale în natură şi vieţile noastre: iubire necondiţionată, bucurie, echilibru şi speranţa unei lumi în care putem vieţui în armonie cu natura.
Citește și:
Pot câinii să mănânce oase? Veterinarii explică riscurile ascunse

Sursa foto: Facebook / Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”





