Foto: pexels.com
Un studiu al cercetătorilor de la Waltham Petcare Science Institute a identificat papilele gustative responsabile pentru apetența la ton. Acestea conțin receptorii necesari pentru detectarea gustului umami, numit și gustul savorii, precizează Science.org.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Acesta este unul dintre cele 5 gusturi de bază, unde celelalte patru sunt dulce, sărat, amar și acru. Umami se găsește în mai multe tipuri de carne, inclusiv în pește, deci nu este o surpriză că pisica îl simte. Mica felină este un carnivor obligat, deci va căuta acest gust din carne.
Totuși, echipa de cercetători a descoperit că receptorii pisicii sunt unici. Aceștia sunt potriviți pentru moleculele care se găsesc în concentrații ridicate în ton. Astfel, pentru pisică, tonul este un delicatesă datorită chimiei cărnii sale.
„Acesta este un studiu important care ne va ajuta să înțelegem mai bine preferințele animalelor noastre de companie”, a precizat Yasuka Toda, biolog la Universitatea Meiji care se ocupă cu studierea evoluției gustului umami la mamifere și păsări.
Și în ceea ce privește gustul, pisicile sunt unice
Micile feline nu simt gustul dulce pentru că nu au o proteină esențială în depistarea acestuia. Lipsa se datorează probabil faptului că nu există zahăr în carne. „Este o vorbă în evoluție: dacă nu o folosești, o pierzi”, a precizat Scott McGrane, autorul acestui studiu.
De asemenea, pisicile au mai puțini receptori decât oamenii sau alte mamifere omnivore, ceea ce este o trăsătură a animalelor carnivore.
Descoperirea pe care au făcut-o specialiștii
Pisicile simt anumite gusturi, inclusiv savoarea cărnii. La oameni și la multe alte animale, două gene, Tas1r1 și Tas1r3, ajută la formarea receptorilor pentru umami. Studiile anterioare au arătat că pisicile au gena Tas1r3 în papile gustative, dar nu era clar dacă au și cealaltă genă.
Așadar, McGrane și echipa sa au preluat mostre din limba unei pisici mascul cu vârsta de 6 ani. Aceasta a fost eutanasiată din cauza problemelor de sănătate severe, dar care nu au legătură cu subiectul studiului. Secvențierea genetică a arătat că papilele gustative avea ambele gene. Aceasta a fost prima dată când oamenii de știință au demonstrat că pisica are toate uneltele pentru detectarea gustului umami.
Atunci când savanții au comparat proteinele secvențiate de aceste gene cu cele ale oamenilor, au găsit o diferență semnificativă. Aminoacizii care activează gustul umami la oameni aveau unele mutații la pisici. „Am început să cred că pisicile nu pot simți gustul umami”, a adăugat McGrane.
La o analiză mai amănunțită, echipa a constat că pisicile simt acest gust, dar într-un mod total diferit față de oameni. Experimentul a mai inclus și un test de gustare pentru 25 de pisici. Felinele au preferat castroanele care conțin moleculele pe care le găsim în mâncăruri cu gust puternic de umami. Astfel, gustul acesta este un criteriu esențial pentru pisici.
„Cred că umami este la fel de important pentru pisici cum este dulcele pentru oameni”, a adăugat Toda.
Dar totuși, de ce ton?
În studiile efectuate de specialiști, pisicile nu doreau doar gustul umami. Felinele au fost interesate în mod special de alimentele care conțineau molecule pe care le găsim în cantități mari și în ton.
Această descoperire se potrivește și cu experiența lui Toda ca medic veterinar. Atunci când pisicile nu aveau poftă de mâncare, folosea un ingredient bogat în umami care este apropiat de gustul tonului.
Dar de ce pisicile sunt atât de atrase de gustul acestui pește rămâne un mister. Felinele au evoluat în deșertul Orientului Mijlociu acum 10.000 de ani, deci este improbabil să fi avut acest pește în meniu.
Este posibil să fi prins gustul tonului ceva mai târziu, odată cu dezvoltarea marilor civilizații din acea regiune și a orașelor port de la Marea Mediterană.
Dacă dorești și alte informații despre aest subiect, urmărește videoul de mai jos:
