Sursa foto: arhiva personală
Imagini cu adăpostul din Suraia, în care sute de câini erau supuși unor tratamente violente – injectări, loviri și agresiuni – au stârnit revoltă în România. 317 câini din trei localități au ajuns în acest adăpost, însă autoritățile din Clinceni și Dobroești nu au furnizat toate datele despre despre adopții și eutanasieri. Activitatea adăpostului a fost suspendată. 205 câini au fost găsiți în stare gravă, iar articolul de astăzi prezintă povestea unuia dintre acei patrupezi, care a primit a doua șansă la viață de la Bianca.
Viața după adăpostul groazei din Suraia: Povestea Vidruței
Reporter: Cum ai decis să adopți cățelușa?
Bianca: Am decis să o adopt pe Vidruța după ce am văzut un videoclip postat de Kola Kariola, în care erau prezentați primii căței salvați din adăpostul de la Suraia. În perioada aceea m-am implicat și eu, am distribuit constant și am încercat să ajut cum am putut, ca acele suflete să fie salvate și ca astfel de locuri să nu mai existe.
Adopția ei a fost atât o decizie rațională, pentru că luasem deja hotărârea că vreau să adopt un câine de la Suraia, cât și una profund emoțională. Când am văzut videoclipul și cățeii scoși de acolo, m-a lovit foarte tare. Iar în momentul în care am văzut-o pe ea, cum s-a uitat spre cameră, am început să plâng. A fost un moment foarte clar pentru mine. A fost o conexiune foarte puternică și am știut instant că ea este cățelușa mea, așa că le-am scris imediat că vreau să o adopt.
Reporter: Cum s-a adaptat de când ai adoptat-o? Este speriată sau a început să prindă încredere în tine?
Bianca: Adaptarea nu a fost ușoară la început. Prima săptămână a fost mai dificilă, pentru că este un câine cu traume. De exemplu, nu am mai văzut până acum un câine care să aibă frică de întuneric. În primele zile îi era efectiv teamă să iasă afară dacă era întuneric, probabil pentru că multe lucruri rele i s-au întâmplat când era întuneric. Mânca foarte repede, apoi vomita și ajungea să mănânce înapoi. Era foarte speriată și căuta non-stop protecție, se ascundea și avea nevoie permanentă să se simtă în siguranță.
Încă de la început s-a creat o legătură foarte puternică între noi și simt că m-a perceput ca pe salvatoarea ei. Acum lucrurile sunt complet diferite. Nu mai este speriată ca la început, deși mai are unele reacții la zgomote sau mișcări bruște, de exemplu dacă cineva ridică mâna lângă ea. În schimb, a început să prindă încredere, atât în mine, cât și în alte persoane.
Reporter: Mai ai și alte animale de companie, care au trebuit să o accepte?
Bianca: Da, mai am și alte animale de companie, doi căței și două pisici. Cu pisicile încă nu a interacționat, dar cu ceilalți doi căței deja s-a împrietenit foarte bine. Se joacă, aleargă împreună prin curte și se înțeleg foarte frumos. În momentul de față pot spune că Vidruța este un câine extrem de fericit, care și-a găsit locul și are și doi „frățiori” alături de care se bucură de viață.
Reporter: Ce le-ai transmite oamenilor care vor să adopte un animal de la Suraia și poate ezită, din cauza traumelor suferite?
Bianca: Le-aș transmite să nu ezite nicio secundă să facă acest pas. Un animal adoptat îți schimbă viața într-un mod pe care nu îl poți înțelege până nu îl trăiești. Îți aduce bucurie, liniște, te face mai prezent și, pur și simplu, mai fericit. Momentele simple, în care te joci cu el, îl privești cum aleargă sau cum se bucură de lucruri mici, au un efect incredibil asupra ta.
Legat de traume, este important de știut că ele nu rămân definitive. Cu răbdare, iubire și siguranță, se vindecă. Un animal care a trecut prin momente grele are nevoie doar de cineva care să îi ofere șansa să se liniștească și să capete încredere. Iar recunoștința unui suflet adoptat este ceva cu totul aparte.
Reporter: Ai fost cu ea la veterinar? A venit de la Suraia cu probleme de sănătate?
Bianca: Da, am fost cu ea la veterinar și i-am făcut toate analizele necesare. Vidruța a avut mai multe boli și mai multe probleme de sănătate încă de când a venit din adăpostul de la Suraia, lucru care era, din păcate, de așteptat având în vedere condițiile în care a trăit acolo. Nu vreau să intru în detalii legate de aceste probleme, pentru că pentru mine contează altceva. Este o luptătoare, o adevărată supraviețuitoare și un câine extrem de rezistent.
Reporter: Ce părere ai despre cazul Suraia? L-ai urmărit înainte să adopți cățelușa?
Bianca: Da, știam de caz și l-am urmărit înainte să iau decizia de a o adopta pe Vidruța. Din păcate, știam de astfel de cazuri încă dinainte să devină mediatizate. Am urmărit și situația de la Suraia, dar și alte cazuri similare din țară și mi se pare absolut îngrozitor că se întâmplă așa ceva. Îmi doresc cu adevărat să se schimbe ceva real, nu doar la nivel de discuții. Să nu mai existe astfel de locuri pe care cu greu le putem numi adăposturi.
Există soluții reale precum sterilizarea, microciparea și responsabilizarea proprietarilor, astfel încât situația să fie ținută sub control. Cred că este foarte important ca oamenii să conștientizeze că printr-un gest simplu, cum este sterilizarea, pot salva alte vieți. Din păcate, multe dintre aceste situații există tocmai din lipsa de responsabilitate: animale nesterilizate, abandonate, lăsate să se înmulțească necontrolat. Aceste „lagăre” nu ar mai exista dacă problema ar fi tratată de la rădăcină.
Reporter: Cum arată o zi din viața voastră?
Bianca: Ziua din viața noastră este destul de activă și plină de momente frumoase. Dacă este o zi din timpul săptămânii, dimineața începem cu masa, după care mergem împreună la birou. Înainte să încep munca, ieșim în curte și ne jucăm puțin. Mai ales acum, de când a venit vremea frumoasă, a devenit un mic ritual pentru mine să petrec 10–15 minute alergând și jucându-mă cu ei. Mă ajută enorm, mai ales că am un program încărcat. Este momentul meu de relaxare și îmi dă energia de care am nevoie pentru întreaga zi.
La birou, toți colegii se bucură de prezența lor. Sunt ca niște mici „destresori” blănoși, aduc multă voie bună și schimbă complet atmosfera. Pe parcursul zilei mai ieșim în curte, ne mai jucăm, mai alergăm. Iar seara, înainte să încheiem ziua, mai petrecem puțin timp afară, apoi primesc masa și se pregătesc de somn.
Reporter: Cum crezi că a evoluat cățelușa de când ai adoptat-o?
Bianca: Vidruța a ajuns la mine pe 6 martie, iar în mai puțin de o lună, mai exact în aproximativ 20 de zile, evoluția ei a fost pur și simplu incredibilă. A evoluat extraordinar într-un timp foarte scurt, nici eu nu mă așteptam, având în vedere cum am văzut-o în primele zile. Dar aceasta este dovada faptului că iubirea chiar schimbă tot!
Astăzi este un câine fericit, care latră, se joacă, aleargă și descoperă lucruri complet noi pentru ea. Jucăriile, de exemplu, erau ceva necunoscut. În primele două săptămâni nici măcar nu le atingea, nu înțelegea ce sunt și ce ar trebui să facă cu ele. Chiar și acum, când se joacă, este încă puțin stângace, dar învață ușor, ușor și face progrese în fiecare zi.
În momentul de față pot spune că a devenit „șefa casei” și este un câine extrem de fericit și foarte iubit.
