Aproximativ 700 de animale sălbatice, majoritatea foste mascote ale traficanţilor de droguri sau animale de circ, au fost evacuate marţi din adăpostul care le găzduia în statul Sinaloa, în nord-vestul Mexicului, din cauza violenţelor la care erau expuse atât ele cât şi îngrijitorii lor, au anunţat organizatorii operaţiunii, transmite AFP, citată de Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
De la mascote ale cartelurilor la refugiați ai violenței: povestea animalelor salvate din Sinaloa
Animalele, inclusiv elefanţi, lei, tigri bengalezi, crocodili şi păsări exotice, au părăsit sanctuarul asociaţiei Ostok de lângă Culiacan, capitala statului Sinaloa, pentru o altă rezervaţie din Mazatlan, la aproximativ 200 de kilometri mai la sud.
Din septembrie, Culiacan este scena unui război domestic violent între facţiunile cartelului Sinaloa, care s-a soldat deja cu peste 1.200 de morţi şi 1.400 de dispăruţi, potrivit cifrelor oficiale.
De luni de zile, administratorii sanctuarului denunţă ameninţările, furturile şi actele de violenţă la care sunt supuşi din partea grupărilor criminale.
“Plecăm pentru că riscăm să ni se întâmple ceva mie şi echipei mele”, a declarat Ernesto Zazueta, directorul refugiului şi preşedintele Asociaţiei Grădinilor Zoologice, Crescătorilor de Animale şi Acvariilor din Mexic.
Decizia de a reloca animalele captive a fost luată şi din cauza dificultăţilor serioase cu care se confruntă echipa sanctuarului în hrănirea lor, din cauza blocajelor rutiere şi a ciocnirilor armate zilnice din zonă.
În Mexic, este ceva obişnuit să găseşti feline mari şi alte animale exotice la fermele şi conacele traficanţilor de droguri, care le adoptă ca animale de companie, dar adesea le abandonează atunci când trebuie să fugă din cauza urmăririi autorităţilor sau a ameninţărilor din partea grupărilor rivale.