Au fost abandonați, dar acum încep o nouă viață: 10 căței adoptați la târgul ASPA din Parcul Titan / Povestea lui Gustav a topit inimile bucureștenilor (VIDEO&FOTO)

Alexandra Constantin 9 iunie 0 comentarii 4897 vizualizări
Câțel mângâiat Sursa foto: ASPA București

Au pornit cu stângul în viață, dar norocul le-a surâs, într-un final. 10 blănoși au pornit cu încredere spre noile lor case în weekend. La târgul de adopții organizat de ASPA în cadrul Festivalului Hello Doggie din parcul Titan din Capitală, de pe insula câinilor, bucureștenii au venit în număr mare. Nici căldura de afară și nici faptul că e mini-vacantă nu i-au împiedicat pe oameni să facă o faptă bună.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Ca de obicei, cățelușii din adăposturile ASPA Mihăilești și ASPA Bragadiru i-au așteptat pe oameni cu multă speranță. Și nu au fost dezamăgiți. Acum, 10 dintre ei vor începe o nouă viață. Una plină de iubire, de căldură și de siguranță. Așa cum, de altfel, orice ființă merită să trăiască.

Gustav, unul dintre norocoși

Printre norocoșii care au primit o nouă șansă la fericire se numără și Gustav. La numai trei luni, a simțit deja pe propria piele cum e să fii dat la o parte, abandonat, uitat. A trăit deja foamea și tristețea. A văzut cât de dure pot fi străzile și cât de reci sunt unii oameni. Dar nu și-a pierdut speranța și iubirea fată de cei care l-au dezamăgit.

Iar ziua de sâmbătă a fost una cu șansă pentru el. Gustav o cucerise deja pe cea care l-a salvat din amărăciune. Tânăra care a venit la târgul de adopții organizat în Parcul Titan din Capitală îl văzuse pe internet și a știut că el îi va fi următorul membru al familiei.

O mare iubitoare de animale, la fel ca mama ei, Iuliana, a trăit de mică înconjurată de iubirea blănoșilor. Au mai adoptat un cățel în urmă cu câțiva ani și așa au știut că un suflet salvat va fi mereu recunoscător și alături în orice moment al vieții lui.

”Mai mult mama a vrut, dar și eu voiam de foarte mult timp! Eu mai am încă doi câini, iar mama s-a mutat la casă nouă și a spus că trebuie neapărat să aibă un cățel”, a declarat pentru Pets&Cats fiica Iulianei.

Acum, Gustav va putea avea viața pe care toate ființele o merită. Una în care foamea, nesiguranța și răutatea nu au loc.

Weekendul viitor, șansă pentru alți blănoși

”Sâmbătă a fost o zi bună. 10 căței din adăposturile noastre și-au găsit familii și le suntem recunoscători bucureștenilor care răspund mereu prezent la târgurile noastre. Nu ne oprim aici. Sâmbăta viitoare, am pregătit un alt eveniment și le vom da șansa altor căței care se află la noi să plece la casele lor”, a declarat pentru Pets&Cats Cătălina Trănescu, directorul ASPA.

Următorul târg de adopții organizat de ASPA va avea loc sâmbătă, 14 iunie, în Parcul Obor.

Citește și:

Câinele și pisica nu se înțeleg? Răzvan Gavrilă, instructor canin: E doar un mit (VIDEO)

Cum ajută pisicile și câinii medicina umană să găsească tratamente pentru cancer

Sursa foto: ASPA București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *