Bora, o cățelușă din rasa Ciobănesc german în vârstă de 2 luni, a fost prezentată ca fiind „cel mai tânăr membru al Serviciului Salvamont Mureș”. Deși este la început, Bora promite să devină un salvator montan de excepție, alături de salvamontistul Kovács Róbert. Se așteaptă ca Bora să-și obțină brevetul Salvamont în anul 2027.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
„Bine ai venit, Bora! Este fiica Sabei de la Salvamont Harghita. La numai două luni, va începe pregătirea pentru a deveni câine Salvamont Salvaspeo Mures unde va forma unitate canină cu Kovács Zoltán Róbert. Dacă totul va decurge conform planurilor noastre, va obține brevetul Salvamont in martie 2027!”, au transmis reprezentanții paginii de Facebook Câini Salvamont România.
Cățelușa Bora își începe pregătirea pentru a deveni o un ajutor de nădejde în misiunile de salvare
Cei de la Salvamont Mureș au anunțat că Bora va avea parte de un antrenament intens în pregătirea sa pentru a deveni un câine salvator.
„Lăbuțe noi în echipă! Cel mai tânăr membru al Serviciului Salvamont Mureș este un cățeluș de ciobănesc german în vârstă de două luni, care pornește acum pe drumul formării sale. Sperăm ca peste aproximativ un an și jumătate să devină un excelent câine de salvare montană. O așteaptă multă muncă și antrenament – dar noi deja suntem mândri de ea! Mult succes ei și conducătorului său în pregătirea ce urmează!”, au transmis reprezentanții Salvamont Mureș.
Bora va participa la antrenamente și exerciții specifice, precum simularea căutării și salvării persoanelor surprinse în avalanșe sau rătăcite în zone montane.
Pentru a deveni un câine de salvare certificat, Bora va trebui să treacă printr-un proces riguros de formare și evaluare, care include: antrenamente periodice, participarea la tabere de formare naționale, obținerea unui brevet de unitate canină Salvamont, care necesită evaluări și testări anuale.
Câinii Salvamont România reprezintă o componentă esențială în operațiunile de salvare montană. Potrivit unui raport de activitate al Salvamont România, în anul 2024 unitățile canine Salvamont au participat la 84 de intervenții de căutare-salvare pe timp de iarnă și de vară.