Casa groazei din Japonia: Peste 100 de pisici moarte în locuința unei voluntare de la protecția animalelor

Pisici care dorm Sursa foto: Unsplash

Un caz cutremurător vine din sud-vestul Japoniei, unde autoritățile au descoperit peste 100 de pisici moarte într-o locuință insalubră aparținând unei voluntare de la o asociație de protecție a animalelor. Povestea a șocat comunitatea iubitorilor de animale și a stârnit reacții intense pe rețelele de socializare, notează AFP, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

100 de pisici moarte în „casa groazei” din Kumamoto

Totul a pornit de la sesizarea dispariției unei pisici. În urma verificărilor, autoritățile din orașul Kumamoto și mai mulți voluntari s-au deplasat la locuința suspectă, unde au găsit o imagine de coșmar: peste 100 de pisici moarte și alte 12 feline în viață, aflate într-o stare gravă, înconjurate de gunoaie, excremente și miros greu de suportat.

Asociația de protecție a animalelor își cere scuze public

Asociația „Animal Assist Senju”, unde activa voluntara, a reacționat imediat după descoperire, cerându-și scuze public pe rețelele de socializare. Reprezentanții organizației au postat fotografii cu interiorul locuinței, descriind situația drept un „adevărat cimitir de animale”.

„Ne imaginăm durerea atroce prin care au trecut aceste pisici înainte de a muri. Toți membrii grupului nostru iau foarte în serios ce s-a întâmplat”, a transmis asociația într-un comunicat oficial.

De ce s-a ajuns la o astfel de tragedie

Se pare că voluntara adăpostea pisici fără a informa restul membrilor organizației, iar condițiile de trai s-au degradat rapid. Situația a scăpat de sub control, ducând la o tragedie ce putea fi evitată.

Autoritățile au precizat că numărul pisicilor decedate ar putea depăși 100 de exemplare, potrivit informațiilor furnizate de mass-media locale.

Ce se întâmplă cu pisicile supraviețuitoare

Cele 12 pisici salvate au fost preluate de centrul municipal de protecție a animalelor din Kumamoto, unde primesc îngrijiri medicale și urmează să fie oferite spre adopție, imediat ce starea lor se va stabiliza.

Un semnal de alarmă pentru comunitatea iubitorilor de animale

Acest caz tragic scoate din nou la lumină importanța controlului și responsabilității în activitatea de protecție a animalelor. Oricât de bune ar fi intențiile, lipsa organizării și a resurselor poate duce la tragedii greu de imaginat.

Citește și:

VIDEO | Cu pisica la mare: Cum a fost experiența mea și ce ar trebui să știi dacă și tu vrei să îți iei pisica la plajă

VIDEO | Dreptul la viață pentru animale. Alina Florescu cere schimbarea Constituției: ”Violența începe cu animalele și se termină cu oamenii. România are nevoie de o lege pentru sufletele fără glas”

Sursa foto: Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *