Cățelușii fără familie vă urează un Paște plin de miracole și visează la minunea unei case adevărate, unde să fie iubiți! (FOTO+VIDEO)

Câinele Cipi în Adăpostul Speranța Sursa foto: Adăpostul Speranța

De Paște, când toți ne pregătim de zile pline de bucurie, zecile de mii de căței din adăposturile publice sau private își trăiesc sărbătorile între gratii. Fiecare codiță care se mișcă timid, fiecare lăbuță pe care o întind, spun aceeași poveste: Ia-mă acasă! Noi putem fi miracolul lor.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

La Galați, Nelly așteaptă o minune. Nelly a fost găsită pe stradă, abandonată, plină de cicatrici, piele și os și extrem de speriată. Are în jur de 6 ani, este sănătoasă, vaccinată și sterilizată. Iubirea și atenția au transformat-o într-un cățel de poveste, gata, gata să iubească de dimineață și până noaptea. Nelly se află în adăpostul Asociației Sava’s Safe Haven din comuna Brăniștea, județul Galați. Detalii despre adopție pe www.savasafehaven.ro.

Cățelușa Nelly în adăpostul din Galați
Sursa foto: www.savasafehaven.ro

Trei, Doamne, și toți trei!, ca în poezia lui Coșbuc. De la Adăpostul Speranța, în prag de sărbătoare, vă urează Paște Fericit! trei suflete mici salvate dintr-un loc unde copilăria nu avea nicio culoare – Adăpostul Public Fetești, acolo unde condițiile sunt cumplite.

Daria, Cipi și Loki au doar câteva luni, dar inimile lor sunt deja pline de iubire. Se joacă de dimineața până seara, ca orice copil, și îmbrățișează cu ochii și lăbuțele pe oricine. 

Ar merge acasă împreună, pentru că sunt frați și se iubesc nespus, dar pentru că nu sunt egoiști, sunt gata să-și împartă norocul și să se bucure din tot sufletul pentru fericirea oricăruia dintre ei.

Detalii despre adopție pe https://adapostulsperanta.ro/adoptia-fizica/

Un băiețel de doar câteva luni își așteaptă miracolul de Paște la Asociația Măriuța. A fost găsit pe străzile din Băilești, locul unde s-a născut marele Amza Pellea, iar numele lui, dacă vreți, poate fi chiar Amza.

La început a fost trist, cu ochii pierduți și sufletul rupt în două, dar ușor, ușor, a devenit jucăuș și sociabil, cum sunt toți puii care încep să creadă din nou în oameni.

Acum, de Paște, Amza visează la o singură minune: să aibă o familie, o casă caldă și brațe care să-l țină strâns. Poate chiar tu poți fi minunea lui! Detalii despre Amza și frații lui pe https://mariuta.ro/

Câinele Amza în Adăpostul Măriuța
Sursa foto: Asociația Măriuța

De la Suceava, ne spune Paște Fericit! – Ghost – un suflet alb, blând și puternic. A fost găsit în pădurea Gorovei, abandonat, cu o sfoară încarnată în gât și multă durere în priviri. Cu răbdare și iubire, a devenit un câine vesel și prietenos, care acum visează la singura minune pe care Paștele i-o poate aduce: o familie. Dacă-l privim atent, vedem cum zâmbește cu toată ființa lui și șoptește: Ia-mă acasă! Detalii despre adoptia lui găsiți pe https://www.facebook.com/AdapostulPublicSuceava.

Câinele Ghost în adăpostul din Suceava.
Sursa foto: Adăpostul Public Suceava

Tot de la Suceava, dar de la Casa lui Patrocle ne transmite Sărbători fericite – Donny. El nu mai speră la minuni, le-a trecut de mult la basme. Ce vrea el e simplu tare: un colț de canapea, un nume rostit cu drag și poate un copil care să-i fure mingea. De ani de zile trăiește în adăpost, între betoane reci și lătrături lipsite de ecou. Și totuși, cumva își scutură coada și vine cu încredere spre fiecare vizitator. Trebuie să ia fiecare șansă în considerare. Când ești atât de singur, te agăți de mila oricui ca să crești speranța ta. Poate că o adopție nu schimbă lumea. Dar pentru Donny, o casă e un întreg univers! E bun de plecat acasă oricând si ne transmite dând din coadă – Paște Fericit Donny poate fi găsit aici – https://www.facebook.com/casaluipatrocle/?locale=ro_RO

Câinele Dony în Adăpostul Casa lui Patrocle
Sursa foto: Casa lui Patrocle

Cățeii de la Târgu-Jiu ne transmit și ei Paște Fericit! Unii au reușit să scape din Adăpostul Public, dar alții încă mai așteaptă acolo o minune.

Teddy Fălcuță, un urs blând de 8 ani și 40 de kilograme, a fost salvat în ultimul moment din adăpost, pentru că avea zilele numărate. Deși e senior și de talie XXL, sufletul lui e și mai mare: calm, curat, prietenos cu oameni, copii, căței și pisici.

Acum caută o familie la fel de mare la inimă ca el. Cine îi face loc pe canapea — și mai ales, în suflet? 🐾❤️ Teddy Fălcuță poate fi căutat aici: https://www.facebook.com/K9FriendsRomania

Câinee Teddy Fălcuță în Adăpostul K9FriendsRomania.
Sursa foto: K9FriendsRomania

Și dacă vrei să auzi cum se spune “Ia-mă acasă!” pe limba lor, îți punem bonus două capturi video.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *