Sursa foto: Facebook / Asociatia Megafauna
„M-am născut în București. Băiat de bloc, crescut între betoane, dar cu sufletul alergând mereu spre verde, spre iarbă, spre animale. În vacanțele de vară, fugeam spre satul bunicilor, unde viața era simplă, dar profundă. Unde oamenii nu aveau multe, dar iubeau din plin. Îi pupam pe cățeii bunicii în bot toată ziua. Dormeam cu ei în pat. Îi țineam strâns, ca pe o parte din mine. Râdeau de mine vecinii și prietenii. Dar eu știam doar să iubesc. Pur, instinctiv. Ca un copil care nu învață iubirea din cărți, ci o trăiește cu toată ființa. Poate pentru că bunicii mei erau la fel”, așa se descrie Lucian Mihalache pe pagina de Facebook a asociației pe care o conduce.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
S-a căsătorit în Maramureș, are 3 copii pe care îi iubește ca pe ochii din cap și, tocmai de aceea, după divorț, nu s-a mai întors la București. A rămas în zonă, ca să fie alături de cei mici.
Totul până într-o zi. „Până când un cal — tăcut, rănit, înconjurat de alți cai dați spre abatorizare — m-a privit altfel decât o făcuse cineva vreodată… Pe el nu am reușit să îl salvez, era deja vândut! Dar acea privire încă doare…”, atunci a început povestea.
Interviu exclusiv Pets&Cats cu Lucian Mihalache, salvatorul cailor de la Asociația Megafauna
Reporter: Lucian, tu ești „băiatul de București” care a ajuns să-și dedice viața salvării cailor tocmai în Maramureș. Cum s-a întâmplat transformarea asta?
Lucian Mihalache: Da, sunt născut în București, dar viața m-a dus în Maramureș. Am fost căsătorit, am trei copii, iar după divorț am decis să rămân aici pentru ei, ca să fiu un tată prezent. Așa am ajuns să trăiesc în mijlocul naturii și… să-mi dau viața peste cap, în sensul cel mai bun. Și așa a început povestea Asociației Megafauna.
Reporter: De unde vine pasiunea pentru animale?
Lucian Mihalache: Am crescut cu bunicii la țară și, de mic, am avut o empatie imensă pentru animale. Am empatizat cu tot ce mișcă, sincer. La un moment dat, mi-am luat cal. A fost un impuls, o nebunie. Și abia după ce l-am avut, am început să înțeleg ce înseamnă viața unui cal în România. Suferința lor, chinul lor. Caii sunt cele mai abuzate animale din România. Un câine poate fi lovit, chiar omorât – dar calul e ucis lent, zi după zi. E pus să muncească până la epuizare, bătut, ținut în lanț, chinuit. Iar când nu mai e bun de muncă, e trimis la abator. Și asta nu e doar în mediul rural, ci și pe hipodromuri – e groaznic. Cai bătuți pe ultima sută de metri doar pentru spectacol. Până nu te implici, habar n-ai câtă durere e acolo.
Reporter: Și așa ai decis să nu mai stai deoparte?
Lucian Mihalache: Exact. În momentul ăla mi-am spus că trebuie să fac ceva. Așa a apărut asociația Megafauna. Acum am în grijă 49 de cai, 3 măgăruși și 12 câini. Îi țin în boxe individuale când sunt sub tratament, nu legați. Am 5 hectare unde sunt boxele și casa, plus o pășune de 7 hectare, unde țin câțiva dintre ei, vreo 4. Apoi, mai am încă 20 de hectare de pășune, unde îi țin pe ceilalți. Ocazional, mai închiriez foste grajduri și șuri de la localnici pentru caii care vin la noi, adică în carantină pentru 30 de zile, să nu aibă cumva anemie infecțioasă. Fac tot ce pot, cu resursele pe care le am.
Reporter: Ai avut un Paște special. Ce s-a întâmplat?
Lucian Mihalache: Da, altfel de sărbători, dar am salvat 4 cai. În Vinerea Mare eram pe drum. Primul cal l-am luat din Giurgiu – are emfizem pulmonar, doar un plămân funcțional. Dacă e supus la efort, poate muri în orice moment. L-am cumpărat cu 2.200 de lei, după ce am negociat de la 2.500. Din fericire, în sud, caii sunt mai ieftini. Abia l-am adus pe el și am plecat să iau alți 2 cai din Șomcuta Mare. Pe la 2 noaptea, de Înviere, când oamenii se întorceau de la biserică, eu luam alți 2 cai, care riscau să plece a doua zi către abator. Am salvat o iapă oarbă din Șomcuta Mare, Iza. Avea o rană urâtă la unul dintre picioarele din spate și tendoanele rupte la cele din față. Pe ea am dat 2.500 lei. Odată cu ea am mai luat unul. Apoi, duminică, în ziua de Paște, am mai salvat un cal de lângă Baia Mare – 4.000 de lei. Dacă nu-i luam eu, ajungeau la abator.
Reporter: Asta înseamnă să fii acolo, să nu închizi ochii…
Lucian Mihalache: Da. Și să înțelegi că durerea calului e tăcută. Caii nu urlă de durere, doar când se bat între ei mai scoate vreunul vreun sunet. Dar suferă enorm. Sunt animale care își petrec iarna în mizerie, în spații minuscule, legați în lanț pe o distanță de 1 metru. Apoi, primăvara, sunt scoși la muncă până la epuizare. Nu e normal. Visez la o lege care să impună limite clare, să existe standarde reale. Am fost în Germania, am văzut cum sunt tratați acolo – ca membri ai familiei. La noi, sunt doar unelte. Când nu mai trag la ham, ajung direct la abator. La călărit, o iapă poate susține 20 la sută din greutatea ei corporală. Ce este peste este exploatare. La noi nu există limită.
Reporter: Bun, deci încerci să aduci și schimbări legislative…
Lucian Mihalache: Da, lucrez la amendamente, încerc să iau modele de bună practică din Germania și să le implementez și în România. La noi sunt oameni care au crescut un mânz de mic, i-au dat lapte cu biberonul, l-au văzut cum se ridică pe picioare, cum nechează prima oară… și totuși, dacă nu e bun de muncă, îl trimit la abator. Ca și cum n-ar fi contat nimic. Încerc să schimb mentalități, dar e foarte greu. Poate nu reușim acum, dar poate următoarele generații vor trăi altfel. Încerc, asta e tot ce pot face.
Reporter: Ai o echipă?
Lucian Mihalache: Suntem o mână de oameni. Eu și câțiva voluntari. Am o fetiță voluntară, fără părinți, care mă ajută zi de zi, are o conexiune fantastică cu ei. Apoi, acum am o altă voluntară care mă ajută. Îi adăpăm, îi hrănim, îi curățăm, îi țesălăm. Mai prezentăm cazuri online, când nu mai putem. Uneori reușim să acoperim cheltuielile din donații. Iată, cu ajutorul oamenilor, am reușit să salvez trei cai în ultima lună. Dar e foarte greu, avem nevoie în permanență de donații. Mâncare, tratamente medicale, ce ne mai trebuie la adăpost și cheltuim bani pe cumpărarea lor.
Reporter: Ce faci cu caii după ce se recuperează?
Lucian Mihalache: Mă întreabă lumea mereu „și acum ce faci cu ei?”. Mă uit la ei și mă bucur că trăiesc. Nu-i dau, nu-i vând, nu-i trimit nicăieri. Sunt parte din viața mea. Sunt suflete.
Reporter: Am văzut că ai pierdut unul recent?
Lucian Mihalache: Da… Un cal slăbit, muncit până la ultima picătură de energie. L-am avut o lună. L-am pus cât de cât pe picioare, părea că începe să se refacă, dar n-a mai rezistat. A fost greu. Dar asta facem. Luptăm cu timpul, cu banii, cu nepăsarea.
Reporter: Ai cerut vreun ajutor din partea statului?
Lucian Mihalache: Nu am cerut bani de la stat, am cerut un teren de la stat ca să pot ține animalele, dar nu am primit niciun ajutor. Am vorbit cu autoritățile, dar tot degeaba. Încerc în continuare.
Reporter: Ce îți dă putere să continui?
Lucian Mihalache: Faptul că, dincolo de toată durerea, văd o iapă care “zâmbește” cu ochii, un căluț care prinde în greutate, un măgăruș care se joacă. Și, da… speranța că nu suntem singuri. Că mai există oameni care empatizează.
Cei care vor să ajute o pot face aici:
Revolut / BT Pay: 0756552091
Revtag: @lucianmegafauna
PayPal: asociatiamegafauna@gmail.com
IBAN: RO14BRDE250SV25482372500
SWIFT CODE: BRDEROBU
(Titular: Asociația Megafauna)
