Fără pisică în chirie: Povestea unei tinere care a găsit soluția prin cat-sitting

infografic, sondaj, pisica, apartament, japonia, sua, germania

Criza locuințelor din Australia nu se rezumă doar la prețuri ridicate și condiții de închiriere tot mai dure. Pentru mulți chiriași, restricțiile impuse de proprietari le schimbă viața de zi cu zi. Pentru unii, printre cele mai dureroase interdicții se află cea referitoare la deținerea unui animal de companie. O tânără din Sydney povestește că, deși a visat mereu să împartă casa cu o pisică, realitatea pieței imobiliare i-a impus alt drum, notează The Guardian.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

„Îmi iubesc pisicile, am crescut cu ele și pentru mine sunt parte din familie. Dar de ani de zile, condițiile de chirie nu mi-au permis să am un animal”, spune Rebecca.

În trecut, tânăra a avut o pisică pe nume Tippi, de care își amintește cu emoție. De atunci, fiecare tentativă de a găsi o locuință unde să fie acceptată împreună cu un animal a eșuat.

„Procesul de închiriere este deja dificil. Toată viața mea am locuit în proprietăți închiriate. (…) Poți primi oricând un telefon prin care ți se spune că toată casa pe care o împarți cu alții trebuie eliberată, pentru că fiul proprietarului a eșuat ca DJ la Londra și trebuie să se întoarcă acasă să-și plângă de milă. Sau te poți bucura când proprietarul decide, în sfârșit, să repare toate lucrurile pe care le ceri de trei ani, doar pentru a descoperi că o face cu scopul de a vinde. (…) Să adaugi și problema unui animal face totul aproape imposibil”, explică ea.

În loc să renunțe la pasiunea pentru feline, a găsit o alternativă: cat-sitting.

„Îmi place să am grijă de pisicile prietenilor când ei pleacă în vacanță. Chiar și câteva zile petrecute cu o pisică sunt suficiente pentru a-mi umple rezervorul de afecțiune pentru o vreme”, glumește ea.

Cum funcționează „intermittent pets”

Tânăra și partenera ei au devenit repede persoanele de încredere la care cunoscuții apelează când trebuie să lase animalele în grija cuiva. Pisici, câini sau chiar pești – toți au trecut prin grija lor.

Însă felinele rămân preferatele: „Fiecare pisică are personalitatea ei. Îmi place să le descopăr limitele și să le câștig încrederea. Nimic nu se compară cu momentul când o pisică trece de la suspiciune la a toarce în brațele tale.”

Deși nu e același lucru cu a avea propria pisică, cat-sitting-ul oferă un echilibru.

„Nu concurez cu nimeni pentru afecțiunea lor, deși de obicei mă plac mai mult pe mine. Este o bucurie să le am alături, chiar și temporar”, spune Rebecca.

Citește și:

De ce trei orașe din California au fost desemnate cele mai puțin prietenoase cu animalele de companie

Exclusiv | Președintele canin al lumii: Terrier sau maidanez, cine merită votul? / Răzvan Gavrilă ne spune ce câine ar câștiga alegerile (VIDEO)

By Mihaela Ganea

Mihaela Ganea contribuie la PetsCats.ro ca jurnalist colaborator, abordând teme diverse legate de bunăstarea animalelor de companie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *